Surse: FMI a vrut să rupă acordul cu România

Data publicării:
fmi-2

Sursele spun că FMI, CE și Banca Mondială urmau să denunțe astăzi acordul pe care îl au cu România, dar au ales să nu facă acest lucru din cauza crizei din Grecia.

Din evaluarea creditorilor internaționali, măsurile din noul Cod fiscal, care urmează să intre în vigoare din 2016, vor duce la deficit excesiv. Astfel, România ar putea depăși ținta de deficit convenită cu creditorii internaționali, de 3% din PIB.

Denunțarea acordului de către FMI este o măsură excepțională. „Acordul va muri natural”, spun sursele Digi24.

Creditorii internaționali sunt acum mult mai precauți, în contextul crizei din Grecia.

România are cu FMI un acord stand-by de două miliarde de euro care expiră în luna septembrie. Autoritățile de la București au considerat acest acord drept unul preventiv și nu au accesat aceste fonduri. Scopul acordului este de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare, dar și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

Acesta este cel de-al treilea program de creditare pe care România la încheiat cu finanțatorii internaționali din 2009.

Mâine, președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pentru a discuta de Codul fiscal. Termenul pentru promulgarea legii Codului fiscal expiră într-o săptămână.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri