Prințul Paul, executat silit pentru 4,7 milioane de lire sterline

Data publicării:
paul de romania

ACTUALIZARE 15.25. Avocatul prințului Paul a făcut precizări în legătură cu vizita executorilor la locuința acestuia.

„Nu este vorba de un împrumut, ci de o creanță. Prin 2006-2007, un ziarist englez, Marco Houston, a publicat un articol negativ despre prințul Paul al României în presa londoneză. Urmare a acestui articol, prințul Paul s-a deplasat în Anglia, a avut o discuție cu acest jurnalist şi au convenit într-o formulă amiabilă să repare imaginea pe care o stricase - să publice un alt articol. În acest interval și în perioada respectivă de discuții, Marco Houston s-a și împrumutat de două milioane de euro sau lire sterline – pentru ca el să-și salveze revista sau ipoteca pe casă”, a spus avocatul Mircea Andrei.

„Ei s-au împrietenit şi, să spunem, din prietenie Marco Houston a publicat un articol negativ împotriva lui Radu Duda. Acesta l-a dat în judecată pe Marco Houston şi a câştigat acest proces. A câştigat aproximativ 2 milioane de lire sterline despăgubiri şi ulterior Marco Houston l-a dat în judecată pe prințul Paul ca să recupereze banii pe care era obligat să-i plătească față de Radu Duda”, a mai spus avocatul.

„Aceasta a fost baza creanței. De la două milioane, câți au fost în acest proces, în România, astăzi, Marco Houston revendică 4,7 milioane de lire sterline”, a adăugat Mircea Andrei.

În schimb, jurnalistul britanic spune că el i-a împrumutat 1,8 milioane de lire prințului Paul, bani pe care inițial nu voia să-i ceară înapoi, dar s-a răzgândit după ce relațiile dintre ei s-au răcit.

Executorii judecătorești sunt acum acasă la prințul Paul, unde evaluează bunurile deținute de acesta. Ei ar putea pune sechestru și pe un teren al prințului.


ACTUALIZARE 14.06. Conform unuia dintre avocaţii săi, prinţul Paul urmează să fie executat silit pentru 4,7 milioane de lire. Mai precis, 1,8 milioane de lire reprezintă o datorie către un jurnalist britanic, iar restul 2,9 milioane de lire sterline reprezintă cheltuielile de judecată.


Prințul ar fi luat banii împrumut de la un jurnalist britanic, editor la o publicație care urmărește membrii caselor regale. Acesta ar fi deschis mai multe procese în Marea Britanie, afirmând că nu și-a primit banii înapoi, și a cerut să fie pus sechestru pe două conturi bancare ale prințului Paul.

Prințul Paul a negat că ar fi luat împrumut această sumă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri