Străinii pot cumpăra „la liber” terenuri agricole în România, asta după ce reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul prin care statul român solicita limitarea tranzacțiilor. Şi sunt şanse mici să avem un nou proiect adoptat până la finele anului, mai ales pentru că, recunosc oficialii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, noi suntem cei care cerem bani de la UE.

Reprezentanţii Uniunii Europene au respins proiectul, deoarece nu sunt de acord cu propunerile privind limitarea vânzării şi cumpărării de terenuri agricole de către persoane fizice la 100 de hectare, pentru că nu se impune aceeaşi limita şi companiilor.

Oficialii europeni nu sunt de acord nici cu obligaţia de a avea cinci ani experienţă de profil pentru cei care fac investiţii, mai ales pentru că e vorba şi de tineri care îşi doresc să se mute în mediul rural.

Şi, nu în ultimul rând, nu sunt de acord nici cu crearea unei instituţii care să intervină în relaţia dintre cumpărător şi vânzător şi să avizeze preţul şi tranzacţia.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!