Traseul Autostrăzii Transilvania a fost modificat. Legătura dintre Târgu Mureş şi Braşov nu se va mai construi

Data publicării:
autostrada

Iniţial, Autostrada Transilvania pornea de la Borş şi trecea prin Cluj, Târgu Mureş, Sighişoara şi Braşov. Acum, Guvernul vrea să lege şoseaua de Coridorul IV.

S-a renunţat la acel traseu, de la Târgu Mureş la Sighişoara şi Braşov, în schimb autostrada va coborî de la Turda  spre Sebeş, pentu a se uni cu Coridorul IV”, a explicat Dan Şova, ministrul Transporturilor.

La Autostrada Sebeş-Turda, lucrările vor începe peste 10 zile. Ministrul Transporturilor a semnat ordinul de demarare a lucrărilor pe două din cele patru tronsoane ale şoselei de 70 de kilometri care, teoretic, ar trebui să fie gata până la sfârşitul lui 2015.

Finantarea celor patru loturi din Sebeş-Turda va fi asigurată din fonduri euripene 85% şi 15% contribiţie naţională”, a spus Dan Şova.

Autostrada Transilvania va fi construită cu banii încasaţi de stat din supraacciza aplicată pe litrul de carburant.

Autostrada Transilvania nu a fost inclusă în planul de dezvoltare a infrastructurii rutiere care se poate face din fonduri europene, aşa încât soluţia sunt fondurile naţioanle. Avem un surplus de încasări de la acciza şi celelate domenii şi putem din toamna să reluam lucrările”, a spus premierul Victor Ponta.

Chiar dacă a fost scos din traseul Autostrăzii Transilvania, sunt soluţii şi pentru drumul care leagă Târgu Mureş de Braşov, susţine Dan Şova.

Am propus un DN cu patru benzi prin afara localităţilor, pe vechiul aliniament al Autostrazii Transilvania. Din vechiul aliniament, se fac şi cei 53 de km de pe Campia Turzii -Târgu Mureş”, a spus Dan Şova.

Deşi se poate circula acum doar pe 52 de kilometri, Autostrada Transilvania este cea mai scumpă şosea construită până acum în România.

Americanii de la Bechtel au încasat, în 10 ani de contract, peste 1,2 miliarde de euro pentru tronsonul dintre Câmpia Turzii şi Gilău şi pentru lucrarea lăsată la jumătate, între Suplacu de Barcău şi Borş.

Contractul a fost reziliat în urmă cu un an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri