Un autocar plin cu turiști, implicat într-un accident pe A2. 33 de persoane au fost rănite, patru sunt în stare gravă

Data publicării:
accident autocar a2

Actualizare 16.14. Numărul persoanelor rănite în accident a ajuns la 33. Dintre aceștia, 14 au fost transportați la Spitalul Floreasca, inclusiv patru persoane în stare critică. Doi dintre aceștia sunt chiar acum pe masa de operație.

Între timp, polițiștii au încheiat cercetările la fața locului, iar autocarul urmează să fie ridicat. Poliția spune că traficul pe A2, pe sensul spre Constanța, se va desfășura normal în aproximativ o oră.

______________________

Actualizare 15.15. 26 de persoane au fost rănite în accidentul de pe A2. 12 dintre acestea au fost transportate la Spitalul Floreasca din Capitală.

Pasagerii autocarului descriu momentele cumplite prin care au trecut.

„Am simţit, în momentul când ne-am dus în jos, noi am fost pe partea stângă a şoferului, nu am simţit impactul atât de mult precum l-au simţit persoanele care erau sub noi”, spune o pasageră.

„Am văzut cum venea autocarul şi apoi când ne-am răsturnat am văzut cum toţi cad în jos, apoi nu am mai putut să văd pentru că au început să se spargă geamurile”, povestește o alta.

În total, în autocar se aflau 43 de călători. Cei care nu au fost răniţi, au fost preluaţi de un alt mijloc de transport pus la dispoziţie de firmă. Potrivit informaţiilor de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, autocarul aparţine unei firme din Mangalia.

_______________

Actualizare 14:20: Din primele cercetări, polițiștii spun că autocarul a ieșit de pe carosabil din cauza unei acroșări laterale și că deocamdată nu se poate stabili cine este de vină.

Cei doi șoferi nu au consumat alcool. Ei au fost transportați la spital pentru recoltare de probe biologice, ei nefiind răniți.

Reprezentantul ISU, Laurențiu Grigoraș, au declarat la Digi24 că au fost transportate la spital 23 de persoane, dar nu exclude ca numărul răniților să fie mai mare și să fi ajuns și cu alte mijloace de transport.

„Avem o persoană cu o mână amputată și diverse contuzii, traumatisme”, a spus reprezentantul ISU.


Actualizare 14:00: Șoferul autocarului susține că Loganul i-a tăiat calea și că a fost nevoit să tragă dreapta de volan. Pe de altă parte, șoferul autoturismului spune că șoferul autocarului a accelerat foarte mult.

Toate persoanele rănite au fost transportate de la locul accidentului, una dintre ele cu elicopterul. Cinci oameni au fost aduși deja la Floreasca. De altfel, cei cu răni mai grave vor fi tratați aici, în timp ce persoanele cu răni ușoare vor primi îngrijiri medicale la Spitalul Pantelimon.

Echipajul de descarcerare încearcă acum să repună autocarul pe roți, la fața locului fiind adusă și o macara.

La această oră, între kilometrul 23 și 27, se cirulă pe o singură bandă.


Actualizare 13:40: „Unul dintre răniţi, în comă post-traumatică, a fost intubat. Măsuri speciale se acordă şi unei persoane cu politraumatisme, în timp ce o alta are fractură deschisă la braţ”, a spus Opriţa, potrivit Mediafax.

Actualizare 13:25: Bogdan Oprița, coordonatorul SMURD, a declarat la Digi24 că victimele au fost transportate la spitalele Bagdasar, Pantelimon, Spitalul de Urgenţă și Elias din Capitală.

Oamenii spun că Loganul roșu a intrat în fața autocarului și că șoferul nu a mai avut timp decât să tragă dreapta de volan, pentru a nu-l izbi din plin. Autocarul s-a răsturnat apoi într-un lan de floarea soarelui. Majoritatea oamenilor din autocar au fost răniți ușor la membre.

În Logan se aflau trei persoane, printre care și un copil. Din primele informații se pare că niciunul dintre ei nu a fost rănit.

Polițiștii au spus că în ultimul an nu s-a mai înregistrat un accident de o asemenea gravitate. 


Autocarul la bordul căruia se aflau 40 de persoane s-ar fi izbit frontal cu un autoturism, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe câmp. Din primele informații se pare că șoferul autocarului a pierdut controlul volanului.

Mai multe mașini de Ambunalță și de Pompieri au ajuns la fața locului. Un elicopter SMURD urmează să preia o parte dintre răniți. Victimele primesc îngrijiri medicale în ambulanță.

Traficul este îngreunat și pentru că foarte mulți șoferi încetinesc să vadă ce s-a întâmplat. Circulația se desfășoară la această oră pe o singură bandă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri