Un copil de patru ani a murit după ce medicii din Moineşti l-au diagnosticat cu otită şi au refuzat să-l interneze. Mama a fost cu copilul la spital două zile la rând şi de fiecare dată a fost trimisă acasă, deşi acesta se simţea tot mai rău. 

Embed:

Copilul a fost adus vineri cu salvarea la medicul ORL-ist care i-a pus diagnosticul de otită şi a stabilit că poate urma tratament ambulatoriu. A doua zi de dimineaţă, copilul a ajuns iar la spital cu Salvarea.

De această data, copilul a fost văzut de medicul pediatru de gardă care a consemnat în foaia de observație tot otită. Trimis acasă, copilul a murit duminică seara.

Pe certificatul de deces, specialiștii au scris insuficienţă cardiorespiratorie şi meningoencefalită.

Mama copilului a povestit că l-a dus vineri dimineață la grădiniță, dar la scurt timp a fost sunată de educatoare pentru că băiatul se plângea că îl doare o ureche. Femeia s-a prezentat la medicul de familie care i-a dat trimitere la ORL. Specialistul de la Moineşti i-a spus ca baiatul are otită şi i-a prescris tratament pe care sa-l urmeze acasă.

„Seara mai târziu i s-a facut mai rău, pastilele, siropul care i s-au dat de la spital de la Moinești nu erau bune. I se înmuaiau piciorușele, a început să tremure, febra 39 cu 5, a ajuns la 40", a povestit Lăcrimioara Olteanu.

O vecină de-a familiei a povestit cât de rău se simțea copilul.

„Băiatul nici nu se putea ține pe picioare cât de bolnăvior era. Nici respirație nici. Era într-un hal fără de hal”, a povestit vecina.

Sâmbătă dimineaţa, mama a chemat din nou Salvarea. Medicul pediatru de la Urgenţe a confirmat diagnosticul de otită şi a prescris alt tratament. Îngrijorată, mama copilului a cerut internarea, dar a fost refuzată.

„Eu i-am zis doctorului dacă pățește copilul meu ceva. O zis că nu pățește nimic!", a povestit mama băiatului.

„O ia pe mama în bătaie de joc, în râs, ce ai căutat cu el înapoi, ce vrei să te plimbi? Stă salvarea după tine?", a adăugat unchiul copilului.

Duminică noaptea copilul a murit.

Conducerea spitalului a cerut note explicative medicilor implicaţi şi o comisie de disciplină urmează să stabilească dacă medicii au respectat procedurile.

Medicul pediatru care a consultat copilul mi-a spus că nu prezenta semne care să sugereze o meningită. Singurele acuze erau cele de otită. Vom discuta cazul la comisia de disciplină, noi analizăm dacă s-au respectat procedurile în ceea ce privește competența profesională”, a precizat directorul medical al Spitalului din Moinești, Maria Purcărin.

Mama copilului intenţionează acum să depună o plângere la Poliţie. Ea îl acuză medicul de gardă că a certat-o și că i-ar fi reproşat că se plimbă cu ambulanţa.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!