Un nou accident a avut loc, sâmbătă, în Capitală pe Splaiul Dâmboviței, în zona târgului Vitan, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. În mașina care a căzut în râul Dâmboviței se aflau doi adulți cu copilul lor de opt ani. Un poliţist care ancheta accidentul l-a resuscitat pe băiat până să ajungă ambulanţa, iar medicii l-au felicitat: fără el, copilul era mort.

Embed:

Tatăl copilului a murit pe loc, iar mama este în stare gravă. Polițistul care le-a salvat fiul a declarat că a încercat să facă tot posibilul ca să îi salveze viața.

Am procedat la masajul cardiac. Mi-am dat jos hainele de pe mine ca să îl încălzesc. (Mai ştiai cum se face o resuscitare?) Nu ştiam, dar încercam să fac tot posibilul să îi salvez viaţa, să fie bine. După care a venit SMURD-ul şi l-au luat în ambulanţă. Prima oară mi-au zis că nu mai are puls, m-am gândit Doamne, poate nu am făcut bine. (Şi acum,vestea că acel copil e bine?) Sunt foarte foarte bucuros”, a declarat polițistul George Dorin.

Copilul a avut zile. Poliţistul l-a ţinut în viaţă, după ce un necunoscut a sărit în apă şi a scos din Dâmboviţa toată familia. Apoi a dispărut fără să aştepte laude.

În urma lui, agentul George Dorin a simţit că este dator să salveze cel puţin o viaţă. În timp ce resuscita copilul de opt ani, colegii lui încercau să afle cum a ajuns maşina familiei în râul Dâmboviţa.

„Pe fondul neadapătării vitezei la condiţiile unui carosabil umed a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe plafon în albia râului Dâmboviţa”, a precizat comisarul-șef al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu.

Accidentul de astăzi este al doilea care are loc în 48 de ore pe Splaiul Dâmboviţei în zona târgului Vitan. Acolo, parapetul de protecţie de pe marginea râului a dispărut de mult.

Citiți și:

O femeie a murit după ce a căzut cu mașina în Dâmbovița

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!