VIDEO. Vreme rea în țară. Furtună pe autostradă, drum național inundat

Data publicării:
furtuna pe autostrada

Codul portocaliu de vijelii din vestul ţării a făcut pagube pe autostrăzile din zonă. Probleme din cauza vremii au fost și în județul Tulcea, unde un drum a fost inundat.

Pe tronsonul Timişoara - Lugoj al Autostrăzii A1, balizele antiorbire au fost smulse de vânt şi aruncate pe şosea. Echipe ale Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi sunt acum pe teren. Mâine, spun oficialii, balizele vor fi remontate.

Probleme au fost şi la Lugoj. Furtuna a rupt mai mulţi copaci, iar unul dintre ei a spart parbrizul unei maşini.

Probleme din cauza vremii şi în comuna Topolog din Tulcea. A plouat 20 de minute şi toată apa de pe dealuri şi din râurile umflate a ajuns, în final, pe şosea, pe drumul naţional care face legătura cu Bucureştiul. Autorităţile au reuşit să desfunde şanţurile, iar apele s-au retras. Aici a plouat cu 70 de litri de apă pe metrul pătrat .

Imaginile ne-au fost trimise pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Dacă şi dumneavoastră aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, ne puteti trimite oricând fotografii sau filmuleţe la acest număr sau pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail sau pe contul nostru de Facebook. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri