Casa Poporului, una dintre cele mai vizibile şi mai cunoscute clădiri din lume, nu există în acte. De la Revoluție și până în prezent, Parlamentul a ridicat din umeri an de an și n-a făcut mai nimic pentru a reglementeze statutul juridic al clădirii. Abia acum, aleşii au reuşit să se pună de acord şi să propună o lege care să lămurească situaţia.

Embed:

 

În timpul controversatei ședințe de plen în care doi deputați au fost salvați de la arestare, un proiect de lege a reușit să îi unească pe parlamentari. Trecerea Casei Poporului, oficial, în actele statului român, după mai bine de două decenii şi jumătate de la cădrerea regimului Ceauşescu.

„Ca suprafață, este a două cea mai mare clădire din lume, după Pentagon, iar Cartea Recordurilor spune că este și cea mai scumpă. Pentru Ministerul de Finanțe însă, valoarea ei este zero. În toți acești ani, nici măcar un leu nu a fost plătit impozit, pentru Casa Poporului, statului român”, relatează Anca Suciu, reporter Digi24.

Proiectul de lege adoptat va permite finalizarea recepței și intabularea clădirii. În acest moment, reprezentanții Parlamentului nu pot face nimic fără acordul Casei de avocatură a Ancăi Petrescu, fostul arhitect-sef al șantierului. Urmașii ei cer acum drepturi de autor, dar și daune, într-un proces civil deschis recent.

„Este inacceptabil, după ce românii au plătit din greu și au muncit din greu pentru a putea construi Palatul Parlamentului cineva să își aroge ca persoană fizică anumite drepturi”, spune Mircea Dolha, deputat PNL.

„Se pare că Sectorul 5, Primăria Sectorului 5 va deveni una dintre cele mai bogate primării din București, având în vedere că va trebui să plătim un impozit aferent acestui imobil”, spune Cristian Iane, deputat PSD.

În realitate, lucrurile nu vor sta așa.

Clădirea, probabil, va avea un caracter de proprietate publică a statului și atunci statul este scutit pentru astfel de clădiri, de impozit. Însă dacă ar fi să calculăm cât ar plăti un particular care să spunem ar deține Casa Poporului, impozitul ar fi 2 milioane și jumătate de euro pe an”, spune dr. Ion Radu Zilișteanu, profesor în economie.

Înmulţim suma cu cei 26 de ani trecuţi de la prăbuşirea regimului comunist şi ajungem la 65 de milioane de euro. Bani, pe care statul nu îi vrea și o factură neplătită, pentru care noul proprietar nu trebuie să își bată capul.

„Prin această lege, s-a stabilit un administrator de iure al Casei Poporului, respectiv acesta va fi Camera Deputaților”, afirmă Nicolae Mircovici, secretarul general al Camerei Deputaților.

În total, atunci când va fi finalizată recepția Palatului Parlamentului, valoarea totală, imobil plus teren este de 9 miliarde 300 de mii de lei”, spune Florin Iordache, vicepreședinte Camera Deputaților.

Trecerea clădirii în patrimoniul statului va crește PIB-ul României cu 1,2 %. În mod artificial, însă, pentru că sunt bani pe care autoritățile nu-i pot folosi.

Parlamentarii se laudă și că vor atrage, de acum încolo, fonduri europene pentru modernizări care să reducă factura uriaşă de utilități. Pentru cele 1000 încăperi, consumul este comparabil cu cel pentru 1.500 de locuințe.

Noul proprietar are și alte avantaje. Va obține bani din chirii, la fel neimpozabili. În Palatul Parlamentului sunt peste 30 săli și saloane dar și o sală de concerte, unde sunt organizate de la târguri de nunți la petreceri de Revelion.

Casa Poporului e și cea mai vizitată clădire a României. În fiecare an, aproape 150.000 de oameni îi trec pragul, dintre care 80% sunt străini. Fiecare vizitator plăteşte între 10 şi 45 de lei.


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!