Vaslui. Jandarmeria a intervenit în forță. Câteva sute de persoane protestează față de gazele de șist

Data publicării:
protestatar - 5260382-Mediafax Foto-Ana Poenariu

Actualizare 17:20: Jandarmeria a intervenit în forță pentru a face loc utilajelor să ajungă în perimetrul una compania Chevron va amplasa prima sondă de explorare a gazelor de șist.  

Jandarmii ne acuză pe noi că blocăm drumul, dar, din păcate, ei fac același lucru. A fost un protest pașnic, oamenii stăteau pe marginea drumului, pe un loc public, nu blocau absolut nimic, și la un semn cordonul de jandarmi s-a împins în oameni, încât oamenii au căzut în șanț”, a spus preotul Adrian Țapu, într-o intervenție telefonică la Digi24, despre incidentele din această dimineață.

Acum jandarmii au format un cordon și vor să introducă utilajele, formând cordoană să ne prindă ca într-o presă”, a adăugat preotul din Pungești.

Preotul Adrian Țapu a povestit că Jandarmeria a încercat o diversiune pentru a forma un cordon cu o ambulanță, însă oamenii și-au dat seama de acest lucru și „au rămas pe poziții”.

Ioan Crețu, localnic din comuna Poenești, comună aflată la zece kilometri de Pungești, a încercat să ajungă în locul unde oamenii protestează, însă a fost oprit de un filtru de poliție.

De la intersecția drumului județean care merge spre Pungești cu drumul național Vaslui-Bacău am întâlnit un filtru de poliție care ne-a luat la puricat și ni s-a recomandat insistent să nu mergem mai departe pentru că este un protest și nu putem trece. Însă, la aproximativ 500 de metri de protest, un alt echipaj de poliție, un domn din poliție cu un om îmbrăcat ca de război, cu muniție la vedere, clar puși pentru a-i înfricoșa pe oameni, de acolo nu ne-au mai lăsat să intrăm”, a povestit Ioan Crețu, la Digi24.

Localnicul a mai spus că oamenilor din zonă nu li se spune „absolut nimic” din partea autorităților și că nu îi reprezintă.


Miercuri dimineaţă, în localitatea Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.

Acest fapt a creat tensiune în rândul localnicilor, care au blocat accesul utilajelor în perimetrul respectiv, formând un scut în faţa forţelor de ordine.

La un moment dat, protestatarii au blocat o bandă de mers a drumului judeţean Vaslui-Gârceni, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul jandarmilor care au creat un cordon pe mijlocul şoselei.

În zonă au fost trimişi peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, care încearcă să elibereze zona pentru ca societatea să poată să lucreze.

De asemenea, la faţa locului se află şi două ambulanţe, medicii fiind nevoiţi să intervină după ce unui bătrân de 76 de ani, care protestează de trei zile, i s-a făcut rău. Acesta a refuzat să fie transportat la spital.

Totodată, alt protestatar a leşinat în timp ce încerca să spargă cordonul de jandarmi. Acesta a căzut într-un şanţ cu apă şi a fost scos de doi jandarmi, în prezent primind îngrijiri medicale.

Virgil Iordache, unul dintre manifestanții din Vaslui, explică la Digi24 motivele mișcării de protest

La un moment dat, cei peste 300 de manifestanţi au format un cordon între zona unde ar urma să fie amplasată platforma pentru Chevron şi drumul judeţean Vaslui-Gârceni. Protestatarii scandează „Jandarmii României nu deveniţi violenţi", „Nu vă vrem", „Fără violenţă", iar câţiva localnici s-au aşezat pe şosea.

Protestele au început luni

Protestele localniclor din Siliştea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti.

Protestatarii de la Siliştea au montat şi un cort improvizat în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, sub care au dormit pe timpul nopţii o parte dintre manifestanţi.

Reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras încă din prima zi de proteste specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Ce spune Chevron

Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.

Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.

„Pe suprafaţa aferentă instalaţiei de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului", susţin în documente reprezentanţii firmei Chevron.

Forajul de la Siliştea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.

Chevron România mai deţine trei certificate de urbanism în judeţul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de şist, două obţinute la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an împreună cu cel de la Siliştea şi unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniş (Băceşti) şi Popeni (Găgeşti), compania petrolieră deţine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puieşti se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte amplasarea sondelor de explorare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri