Vreme capricioasă în primele zile de primăvară

Data publicării:
Vremea meteo soare cu nori decembrie cald agerpres 8127286-1

În urma ploilor din jumătatea de vest a ţării, debitele râurilor au crescut. Din acest motiv, până la ora 15.00 vor fi sub cod galben bazinul mijlociu al Jiului şi afluenţii Oltului, iar până mâine la ora 12:00 se va menţine atenţionare hidrologică pentru alte 6 bazine hidrografice din vest. Vor fi scurgeri pe versanţi ce pot produce depăşiri ale cotelor de atenţie.

Ploile se răresc în ţara noastră timp de două zile, dar de joi seara un nou ciclon generat în bazinul central al Mării Mediterane ne va influenţa. Prin urmare un nou val de precipitaţii se va extinde treptat dinspre sud-vest şi va cuprinde mara parte din ţară. Izolat nu sunt excluse şi cantităţi de apă mai importante.

Aşadar „Babele” vor aduce zile capricioase în perioada următoare.

Mâine ploile pot să mai apară pe spaţii mici prin regiunile vestice, centrale şi nordice, în timp ce în sud-estul ţării se aşteaptă soare şi maxime de până la 18 grade Celsius.

De vreme caldă vom avea parte şi joi, când la amiază termometrele vor indica peste 10 grade în mare parte din teritoriu, dar începând de seara ploile se vor extinde ca arie.

Din acest motiv, vineri vor fi temperaturi cuprinse între 4 şi 13 grade, valori mai apropiate de cele normale pentru începutul primăverii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri