Vremea se încălzește

Data publicării:
Toamna vremea meteo GettyImages august 2015 1 1

FOTO: Gulliver/Getty Images

În regiunile intracarpatice precipitaţiile vor continua şi vor fi mixte în Maramureş şi predominant ploi în rest.

La munte sunt aşteptate ninsori şi lapoviţă, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări în nord-vestul şi în sudul teritoriului, iar în zona montană va sufla cu peste 80 km/h.

În zilele următoare temperaturile mai cresc puţin, aşa că vremea va deveni caldă pentru începutul lunii decembrie. Maximele vor atinge 15 grade în sud, iar minimele vor fi pozitive în majoritatea regiunilor.

Marţi vântul va sufla cu putere în toată ţara, iar în vest, nord şi centru va ploua în general slab.

Miercuri ploile se răresc, iar joi işi vor face apariţia doar pe spaţii mici, prin Moldova.

În Capitală, cerul va fi avea înnorări la noapte, iar vântul va sufla cel mult moderat. În zori, termometrele vor indica în jur de zero grade Celsius.

Cresc temperaturile şi în Bucureşti mâine, astfel că maxima zilei va fi de 11 grade Celsius, o valoare uşor mai ridicată decât cea normală. Cerul va fi temporar noros, vântul se va intensifica, iar presiunea aerului se va menţine relativ staţionară.

Bucureştenii vor avea parte de câteva zile calde. Amiezile vor aduce până la 14 grade Celsius, iar în timpul dimineţilor termometrele vor indica între 2 şi 5 grade. Vântul va mai avea răbufniri doar marţi, apoi se va linişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri