Ziua Independenţei, sărbătorită cu o paradă la Tîrgu Mureş

Data publicării:
dusa la parada

După prezentarea Gărzii de onoare şi onorului militar, 35 de veterani de război au fost decoraţi de ministrul Apărării.

Printre cei decorați s-a numărat și un general din Tîrgu Mureș în vârstă de 95 de ani. Își aduce aminte cu lux de amănunte de bătăliile în care a luptat pentru țară. Printre acestea și lupta de la Oarba de Mureș, unde 11.000 de români și-au pierdut viața.

„Am participat pe front de la început până la sfârşit. Pentru fapte de arme am fost recompensat cu 6 ordine și 24 de medalii”, spune generalul Marin Ştefănescu.

Generalul este unul dintre cei 20.000 de veterani de război care mai sunt în viață în România. Cei care și-au pierdut viața pe front au fost rememorați.

Am dorit să organizăm una dintre cele mai ample manifestări dedicate zilei de 9 mai, având în vedere că aici şi la Oarba de Mureş peste 11.000 de ostaşi români şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Mircea Duşa, Ministrul Apărării Naţionale.

Soldaţii unităţilor din judeţele Mureş și Cluj şi de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au ieşit la defilare.

Piaţa Victoriei din Tîrgu Mureş a fost survolată de patru avioane ale Aeroclubului Mureş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri