Peste zece mii de copii din România au fost victimele unei forme de violenţă, iar 2.300 dintre ei au fost luaţi de urgenţă din familiile unde erau abuzaţi fizic, emoţional sau chiar sexual. Şi vorbim doar de cazurile ajunse în atenţia autorităţilor, în primele nouă luni ale anului trecut. Cifre îngrijorătoare, dar explicabile, spun specialiştii, într-o ţară în care pălmuirea sau trasul de urechi sunt considerate de mulţi părinţi o metodă de educare.

Embed:

Din totalul de abuzuri raportate până la sfârşitul lunii septembrie din 2015, pe primul loc se află neglijarea, urmată de abuzurile emoţionale şi cele fizice.

Violenţa emoţională la care sunt supuşi copiii nici măcar nu e conştientizată în unele familii. Efectele sunt însă devastatoare.

Se uitau la noi cum ne certam sau cum mă lovea. Nu se mai jucau, nu se mai jucau cu copiii, se închideau în ei ca și mine,” povesteşte o mamă abuzată.

Cifrele sunt îngrijorătoare şi în cazul copiilor abuzaţi sexual de părinţi. Sunt 400 de astfel de cazuri în primele luni din 2015. Poate cel mai revoltător caz e al unei mame acuzate de DIICOT de pornografie infantilă. Victimele sunt propriii copii, de 1 şi respectiv 3 ani. Se întâmplă într-o ţară în care familia e scena mută a multor excese.

România este o societate în care violenţa în familie este mult mai mare ca în alte ţări europene. Legea care a pedepsit bătaia a venit mai târziu faţă de alte ţări europene şi asta face ca încă 63% dintre copiii români să declare că sunt "educaţi" acasă cu bătaia şi 38% dintre părinţi recunosc,” spune Gabriela Alexandrescu, preşedintele Salvaţi Copiii.

Iar măsurile luate de autorităţi în astfel de situaţii sunt, de multe ori, simbolice, comparativ cu Norvegia. Plasamentul de urgenţă al copiilor abuzaţi este o soluţie posibilă şi la noi, dar pusă în practică doar în cazuri extreme.

Găseşti un copil bătut sau găseşti un copil nemâncat şi lăsat de câteva zile închis în casă singur sau găseşti un copil într-o stare de sănătate precară, unul foarte grav bolnav şi vezi că în jurul lui nu e nimeni. Ăsta e pericol iminent,” spune Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului.

Probabil că în Norvegia se face mult mai extins, şi în mult mai multe cazuri decât la noi, acolo interesul copilului primează şi de multe ori ei analizează mai atent ce se întâmplă cu acel copil decât ce se întâmplă cu acei părinţi,” adaugă Gabriela Alexandrescu, preşedintele Salvaţi Copiii.

Potrivit Ministerului Muncii, în România, cazurile de copii abuzaţi sunt mai frecvente în zonele cu populaţie săracă şi grad de educaţie scăzut.

Cele mai multe astfel de situaţii au fost înregistrate în regiunea de Sud-Est a ţării, urmată de cea din Nord-Est. La polul opus se situează Capitala.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!