Fratele copilului ucis de câini fără stăpân a fost internat într-un spital de psihiatrie

Data publicării:
caini mediafax-2

Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, s-a prezentat la sediul Parchetului General împreuna cu avocatul familiei. A stat aproape o oră de vorbă cu procurorii.

La ieșirea de la audieri, femeia a declarat că a dat toate informațiile cerute de procurori pentru derularea anchetei.

Își reproşează fiecare secundă în care cei doi nepoţi au fost departe de ea în Parcul Tei. Unul dintre ei şi-a găsit sfârşitul, iar celălalt a fost internat în spital după ce au fost atacaţi de câini fără stăpân. Băieţelul care a supravieţuit a rămas marcat şi are nevoie de ajutor pentru a uita scenele teribile.

Cu toate acestea, bunica băiatului de patru ani, ucis de maidanezi, ezită să condamne la moarte câinii străzii.

Deşi au trecut aproape două săptămâni de la tragedie, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru moartea lui Ionuţ Anghel. Avocatul familiei spune că ancheta se va îndrepta către organizaţia de protecţie a animalelor care înfiase câinii bănuiţi că au sfâşiat copilul și împotriva primăriei din sectorul 2.

După moartea copilului de patru ani, parlamentarii au votat urgent legea care prevede eutanasierea câinilor fără stăpân, prinşi pe străzi.

În dosarul tragediei ar putea fi audiaţi toţi cei responsabili de problema maidanezilor, inclusiv primari şi consilieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri