150 de evenimente la Festivalul Internaţional „George Enescu”

Data publicării:
festivalul george enescu

În prima zi a festivalului va răsuna la Sala Mare a Palatului "Rapsodia Română", de George Enescu, în interpretarea celebrei orchestre din Berlin sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim. Maestrul a fost ales în anul 2000 dirijor pe viaţă al Orchestrei. Solist va fi Radu Lupu, unul dintre cei mai importanți interpreți ai repertoriului clasic şi unul dintre cei mai buni 3 pianişti din lume.

A fost foarte important pentru mine că Radu Lupu a revenit. Am mai colaborat o dată la o ediţie a Festivalului Enescu, cu mulţi ani în urmă. Din festivalul care poartă numele lui George Enescu era important să facă parte unul dintre cei mai apreciaţi artişti români”, este de părere Daniel Barenboim, dirijor.

Concertul va fi transmis într-o proiecţie extraordinară live chiar pe zidul cetăţii din Piaţa Alba Iulia.

În cele 28 de zile de festival vor răsuna şi alte lucrări de Enescu. Ele parte din suita Mari orchestre ale lumii. Pe 4 septembrie e programată Orchestra Naţională din Rusia, dirijor Vladimir Spivakov. Două zile mai târziu, Orchestra din Paris, iar printre cele mai aşteptate, dar şi costisitoare orchestre va fi Royal Concertgebouw Amsterdam, cea mai mare din lume, la ora actuală.

Concertgebouw este la nivel de 400 de mii de euro, transport, cazare, drepturi de difuzare”, a susținut Mihai Constantinescu, organizator.

Premiera „OTELLO" a Operei Naţionale Bucureşti va avea o versiune nouă, în regia Verei Nemirova, artistă de origine bulgară care a pus în scenă titluri importante din repertoriul liric.

Americanul Murray Perahia, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti la nivel internaţional, distins cu două premii Grammy, va susţine un recital în ultima zi de Festival, pe scena Ateneului Român din Bucureşti. Cea mai recentă înregistrare a sa, "Variaţiuni şi Fugă după o temă de Händel", de Johannes Brahms este considerată una dintre cele mai bune interpretări disponibile. Recitalul pianistului se va desfăşura cu casa închisă.

Pentru o mai mare vizibilitatea a festivalului, organizatorii au lansat şi aplicaţia "George Enescu Festival" pentru posesorii de smartphone. Festivalul se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri