Castel de vânzare pentru 110.000 de euro

Data publicării:
castel

Castelul din satul Comlod, care a aparţinut familiei nobiliare Teleki, este doar o umbră a impunătoarei construcţii de odinioară. Naționalizată în perioada comunistă, clădirea a devenit pe rând cămin cultural, C.A.P. şi spațiu pentru un magazin alimentar.

Odată reședință a uneia dintre cele mai mari familii nobiliare din Transilvania, castelul Teleki din satul Comlod a ajuns acum o ruină. Acoperișul s-a surpat aproape în totalitate, iar înăuntru a crescut vegetația.

Castelul din Comlod face parte din cele 11 clădiri-monument aflate în patrimoniul județului Bistrița-Năsăud.

Clădirea are trei camere la subsol şi 14 la parter, iar în jurul său o proprietate de 7.800 de metri pătraţi.

Şi pentru că nu au găsit bani de restaurare, autorităţile locale au decis să caute un investitor privat.

Prețul de pornire pentru licitație stabilit în urma unei expertize externe este de aproximativ 110.000 de euro”, spune Bogdan Ivan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Viitorul proprietar va fi obligat să restaureze întregul complex şi să păstreze arhitectura. Specialiştii spun că o astfel de lucrare ar costa peste un milion de euro. Proprietarul va fi obligat apoi să repună castelul în circuitul turistic și cultural. Licitația va avea loc pe 21 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri