„Cumințenia Pământului” de Brâncuși, scoasă la licitație. România ar putea pierde una dintre cele mai cunoscute statui 

Data publicării:
Cumintenia Pamantului Constantin Brancusi

Sculptura face parte dintr-o colecţie bucureşteana privată şi a fost scoasă la vânzare. Printre cei interesaţi să o cumpere se numără importanţi colecţionari din toată lumea, inclusiv Muzeul Tate Modern din Marea Britanie.  

Opera participă în data de 8 septembrie 2014 la expoziția privată dedicată avangardei românești, ʺShowcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive displayʺ, organizată de către Artmark cu prilejul vizitei unor importanți colecționari internaționali. Notificarea statului roman de către Casa Artmark cu privire la punerea în vânzare a sculpturii de Brâncuși, drept răspuns la ofertele existente în piața internă și în cea internațională, oferă acestuia ocazia de a păstra și muzealiza importanta capodoperă de Brâncuși.

Realizată în 1907, ʺCumințenia Pâmântuluiʺ, alături de opera precum ʺSărutulʺ și ʺRugăciuneaʺ, marchează cea mai apreciată perioadă de creație a artistului, în care acesta formula noi sensuri filozofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută. Reamintim episodul anecdotic, grăitor pentru șocul visual pe care opera brâncușiană îl provoca la începutul secolului, în care care sculpturile sale au fost vămuite la intrarea în SUA, cu ocazia participării în 1913 la Armory Show, la valoarea metalului, drept obiecte de tinichigerie, vama SUA refuzând calificarea acestora drept obiecte de artă.

ʺCumințenia Pământuluiʺ este o operă cu un trecut încărcat, cumpărată în 1911 de inginerul și iubitorul de artă Gheorghe Romașcu chiar de la artist, confiscată abuziv în 1957 de conducerea comunistă a Muzeului de Artă și retrocedată după 51 de ani și un process îndelungat și tracasant al familiei colecționarului cu actualul Muzeu Național de Artă al României.

Actualmente sculptura, realizată în calcar crinoidal (primul posesor al sculpturii povestea că știe de la Brâncuși că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnières) este evaluată la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai important tranzacție recentă a unei opere de Brâncuși este adjudecarea în 2009 de către Casa Christie’s din Paris a sculpturii în lemn Madame L.R. pentru prețul de 26 de milioane de euro (fără comisioane și taxe incluse). Ultima vânzare a unui Brâncuși, petrecută tot la Casa Christie’s, de data aceasta la New York, în iunie 2014, s-a soldat cu 5,4 milioane de euro pentru un simplu studio în gips al viitoarei capodopere “Sărutul”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri