Locuri de muncă din bani europeni

Data publicării:
SPETZ 1

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, spune că cele mai multe locuri de muncă vor fi create în următorii cinci ani cu ajutorul fondurilor europene.

4 miliarde de euro i-au fost alocate României prin noul program Operaţional pentru Capitalul Uman. Un miliard va fi investit direct pentru combaterea sărăciei.

Sunt bani care pot fi cu adevărat utili, dar faptul că există pe hârtie nu înseamnă automat că vor intra în România. Acest nou program operaţional este de fapt o variantă uşor modificată a vechiului program sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane din vechiul buget al Uniunii Europene.

Suma alocată României în vechiul program era apropiată de cea din noul program, trei miliarde şi jumătate de euro. Cât a reuşit să atragă ţara noastră din aceşti bani? Mai puţin de jumătate.

Procentul o să mai crească în următoarele luni, pentru că unele proiecte încă mai aşteaptă decontarea de la Uniunea Europeană. Chiar şi aşa, într-o ţară în care numărul angajaţilor este foarte mic, programul care ar fi trebuit să pregătească o nouă forţă de muncă a avut una dintre cele mai slabe evoluţii.

Şi nici impactul banilor care au fost atraşi nu a fost unul spectaculos. S-au cheltuit foarte mulţi bani pe proiecte cu utilitate îndoielnică. Au existat programe organizate cu fonduri europene în care gospodinele au fost învăţate cum să pună murături, sau unele în care tinerii erau încurajaţi să îşi deschidă afaceri deşi nu aveau cu ce să le finanţeze.

Miliardele de euro puse la dispoziţia României în următorii cinci ani pot schimba modul în care se munceşte în ţara noastră. Însă doar dacă va exista un plan concret pentru cheltuirea acestor bani şi doar dacă nu se repetă greşelile trecutului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri