Peste 130.000 de vizitatori au trecut pragul ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus

Data publicării:
4ed1307b27762

Cele mai vândute cărţi au fost cele pentru copii, dar şi cele cu povestiri istorice. Mai ales că unele edituri au oferit chiar şi cele mai noi titluri la jumătate din preţul iniţial.

„Am ajuns la vânzări cu 40% peste cele de anul trecut. A generat vânzări mari în rândul tinerilor. Deci tinerii se întorc spre carte. Ofertele şi promoţiile au mers extraordinar de bine”, spune reprezentanta editurii Corint.

La fel de căutate au fost şi cărţile fantastice, dar şi poveştile care au prins viaţă pe marele ecran. Una dintre cele mai bine vândute a fost cea a câştigătoarei Premiului Nobel pentru literatură din acest an, Alice Munro.

Multe dintre evenimentele de pe scena politică au ajuns subiecte de carte. Iar cititorii au fost curioşi să afle dedesubturile politicii. Cartea „Statul sunt eu!”, este o radiografie a crizei politice din iulie, anul trecut, scrisă de Alexandru Radu şi Daniel Buţi.

„Este o abordare din perspectiva ştiinţei politice, o abordare teoretică, o abordare analitică, nu e una ideologică”, susţine Alexandru Radu.

„Cartea nu este despre Traian Băsescu, Crin Antonescu sau Victor Ponta, ci este o carte despre sistemul politic românesc, despre cum funcţioneaza instituţiile”, spune şi Daniel Buţi.

Fostul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răsvan Popescu, şi-a lansat volumul „Cutia cu maimuţe. Jurnal", o poveste a României ultimilor trei ani din perspectivă politică şi personală.

Târgul Gaudeamus a oferit şi în acest an trofee, iar premiul pentru cea mai bună editură a mers la Timişoara. Tot la final târgului s-a decernat şi premiul Goncourt, cel mai râvnit premiu literar francez, acordat de publicul român scriitorului Sorj Chalandon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri