DIGICULT. Afacerea cu monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial
18.600.000 de morţi; aproape 10 milioane de soldaţi morţi pe front şi peste 8 milioane de civili, au fost toţi victime ale primei conflagraţii mondiale. În anul 1918, Franţa, ca parte a Antantei, iese din război învingătoare. Bilanţul războiului este, însă, dramatic: 1.500.000 de morţi. Ţara este traumatizată de război. Singura consolare a oamenilor a rămas glorificarea eroilor. Zeci de mii de monumente sunt ridicate în cinstea soldaţilor morţi pe front.
„Franţa anului 1918 este o Franţă distrusă de eforturile din război. Nu mai sunt bani, nu mai sunt locuri de muncă, nu mai sunt drumuri, nu mai sunt trenuri, nu mai sunt tineri. Este o ţară distrusă de război, care şi-a consumat toată energia în timpul războiului şi după încheierea lui. Cinci milioane de oameni trebuie demobilizaţi şi repatriaţi. Iar Franţa este incapabilă să le găsească o casă sau un loc de muncă”, spune scriitorul Pierre Lemaitre.
Tabloul este tragic şi cinic. Ţara îşi glorifică eroii, în timp ce supravieţuitorii sunt daţi uitării. Primăriile comunelor cheltuiesc averi pentru a ridica, în centrul comunităţii, „suveniruri patriotice”: grupuri statuare comemorative de la soldaţi gata de luptă, până la cocoşi galici, torţe funerare şi cruci de război. Este tema în jurul căreia scriitorul Pierre Lemaitre şi-a construit romanul distins cu Premiul Goncourt: „La revedere acolo sus!”.
„Cei care credeau că războiul avea să se termine în curând erau cu toţii morţi de multă vreme. Tocmai din pricina războiului”, mai spune scriitorul distins cu premiul Goncourt în 2013.
36.000 de monumente închinate eroilor
Autorul francez prezintă povestea a doi soldaţi, Albert şi Edouard, care, după ce au trecut prin ororile frontului, îşi conştientizează propria dramă: nimeni nu mai are nevoie de ei. Cei doi supravieţuitori pun atunci la cale un plan cinic: o afacere cu monumente dedicate eroilor, sub numele de „Suvenirul patriotic”.
„La sfârşitul Primului Război Mondial, Franţa este cuprinsă de un veritabil cult al comemorării. În doar doi, trei ani, sunt ridicate peste 30.000 de monumente închinate eroilor. Este un număr uriaş, este afacerea secolului”, afirmă Pierre Lemaitre.
Tragediile familiilor care şi-au pierdut apropiaţii în timpul războiului au devenit ţinta personajelor lui Pierre Lemaitre. Dincolo însă de ficţiune, realitatea de după cel Primul Război Mondial a fost cu atât mai cruntă. Afacerile cu sicrie pentru sutele de mii de victime, monumentele închinate soldaţilor morţi pe front au pus pe picioare o afacere profitabilă. Cea mai rentabilă afacere, însă, era condusă de firmele care intermediau deshumarea şi repatrierea osemintelor eroilor ucişi departe de patrie.
Intermediarii cereau de la 1.500 până la 8.000 de franci. Au fost însă cazuri când repatrierea osemintelor îi costa pe părinţii unui soldat mort chiar şi 10.000 sau 15.000 de franci.
Când fenomenul a luat amploare, statul francez a dat o lege care să prevină deshumările şi repatrierile ilegale. Legea din 29 octombrie 1921 prevedea un buget destinat unui pelerinaj anual, al familiilor îndoliate, la cimitirele unde fuseseră îngropaţi apropiaţii pierduţi în război. Legea este în vigoare şi astăzi.
„Războaiele sunt o ocazie pentru afaceri profitabile. Iar Franţa a fost cuprinsă de o nevoie exagerată de a comemora. Astăzi lucrurile acestea stârnesc râsul pentru că unele dintre aceste monumente sunt destul de urâte. Aşa că nu este deloc greu să cazi în derizoriu, mai ales că toate aceste sculpturi, estetic vorbind, au un aspect îndoielnic”, susține scriitorul.
Pierre Lemaitre demască, prin ironie şi umor fin, o societate franceză îngenuncheată de un adevărat cult al martirizării şi glorificării eroilor săi. Doliul naţional se transformă într-o afacere de proporţii. 36.000 de monumente închinate eroilor au fost construite în Franţa între anii 1920 şi 1925.
Monumente finanțate de stat
„Este o manieră de a marca doliul. A fost un război în care şi-au pierdut viaţa foarte mulţi oameni, mulţi au fost daţi dispăruţi. Multe familii nici măcar nu au recuperat corpul fratelui, sau tatălui etc. Şi, de fapt, un monument al eroilor amplasat în centrul oraşului le oferă oamenilor posibilitatea de a ţine doliu. Este ca atunci când mergi la mormântul cuiva. Te ajută să treci mai uşor peste, dar asta presupune ca acel mormânt să existe. Şi, în cazul de faţă, mormântul este monumentul”, crede autorul.
În romanul lui Lemaitre, tabloul capătă accente groteşti, hilare: „Toate subiectele noastre pot fi furnizate fie în bronz cizelat şi patinat, fie în fontă cizelată şi bronzată. Aceste materiale, de o mare nobleţe, le conferă monumentelor o notă anume, de bun-gust, simbolizându-l cu desăvârşire pe incomparabilul Răcan francez sau orice altă emblemă care să ridice în slăvi vitejia dragilor noştri morţi.”
Zecile de mii de monumente erau subvenţionate de stat, dar, de multe ori, primarii comunelor apelau la banii comunităţii.
Drama societăţii franceze, în cartea lui Lemaitre, păstrează adevărul istoric. De altfel, pentru a scrie romanul distins cu premiul Goncourt, autorul francez mărturiseşte că s-a documentat chiar la Arhivele Naţionale.
„Iată o ţară care a plătit un tribut enorm, toţi tinerii ei au murit pe front, elita intelectualilor a dispărut şi ea. Este un moment greu pentru ţară, iar construirea acestor monumente fixează, în marmură, durerea oamenilor”, admite el.
Peste un milion de victime aproape 4 milioane de răniţi, veterani de război traumatizaţi pe viaţă. Aşa arăta Franţa anilor '20.
„Ar fi nedrept să privim Franţa ca pe o ţară care a dat dovadă de cinism, care îşi adora eroii, dar care îi detesta pe supravieţuitori. Lucrurile nu au stat chiar aşa. Cartea mea are efecte romaneşti care pot crea această confuzie. Cred totuşi că, la finalul cărţii, atitudinae trebuie să fie una pacifistă, să judecăm corect Franţa de după primul Război Mondial”, mai spune Lemaitre.
De cealaltă parte a baricadei, o afacere cu profit uriaş. Sute de antreprenori îmbogăţiţi în urma vânzării de coşciuge, a firmelor de intermediere a deshumărilor şi repatrierii osemintelor, afacerişti-escroci pentru care războiul a fost o sursă de venit.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
