Zilele Bucureștiului. Joc de lumini spectaculos la Casa Poporului

Data publicării:
spectacol parlament

Spectaculosul joc de lumini şi sunet a fost urmărit de mii de oameni adunaţi în Piaţa Constituţiei. Echipe de artişti din Cehia, Ungaria, Franţa, România şi Polonia au adus în faţa publicului creaţii multimedia unice, iar efectele proiectate pe Casa Poporului au fost fără cusur. O dovedesc impresiile spectatorilor:

Nu mă aşteptam la aşa proiecţii. A fost ceva impresionant şI inedit”.

Extraordinar! Cred că este pentru prima dată în România”.

Ale francezilor. Cel din Franţa. Mi-a plăcut maxim”.

Startul evenimentului nu a fost însă cel aşteptat. Deşi erau programate să înceapă la ora 23, primele proiecţii s-au arătat abia la miezul nopţii. Până atunci...s-au făcut auzite huiduieli.

Spiritele s-au calmat odată cu începerea spectacolului. Formele pe care le îmbrăca la fiecare secundă Casa Poporului i-au vrăjit pe spectatori: „Aşteptarea a meritat”, spune unul. „A fost suspans, mi-a plăcut mult suspansul”, declară un altul.

Proiecţiile au fost urmate de un foc de artificii care a durat aproape 10 minute.

Scânteile au aprins, însă, vegetaţia din faţa clădirii, aşa că, pentru câteva minute, atmosfera a devenit incediară... la propriu.

Incidentul a fost trecut repede cu vederea pentru ca evenimentul a continuat cu un spectacol de muzică house.

Şi Centrul Istoric al Capitalei a sărbătorit ieri: prin dans predat spectatorilor de artiştii invitaţi la eveniment.

Evenimentele dedicate zilelor Bucureştiului continuă şi astăzi cu târguri şi concerte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri