ANALIZĂ. De ce, contrar previziunilor, cursul petrolului a început să crească?

Data publicării:
petrol petrolisti instalatie GettyImages-72340691-2

Analiștii spun că prețul țițeiului va crește și că valoarea medie ar putea fi în jur de 40 de dolari. Da, are legătură cu Iranul. Sau mai bine zis, cu teama de Iran.

Președintele iranian Hassan Rouhani a făcut un tur de forță prin Europa. Au fost anunțate înțelegeri de miliarde de dolari cu companii din Franța și Italia. Alte acorduri similare s-ar putea semna cu China și oricum ar fi, Iranul abia scăpat de sancțiuni caută clienți pentru petrolul și gazele sale. Într-un interviu acordat celor de la CNN, consilierul pe probleme economice al președintelui iranian a declarat că pentru țara sa, câștigarea unei cote de piață cât mai mare este esențială. Și asta indiferent de cât ar putea costa țițeiul! Pe termen scurt, declarația a făcut că prețul barilului să se prăbușească cu mai mult de un dolar, însă puțin câte puțin cotația a început să crească. Joi, petrolul Brent sărise de 37 de dolari și 70 de cenți în condițiile în care acum o săptămână, barilul coborâse sub 27 de dolari. 

Acord pentru scumpirea țițeiului

E drept că Rusia și Arabia Saudită au dat semnale tot mai clare că în viitorul apropiat ar putea reduce producția de petrol. Era o măsură cerută de mai multe state membre OPEC și, de teama faptului că iranienii vor arunca pe piață petrol la preț de dumping, saudiții și rușii au fost de acord să scumpească preventiv țițeiul. Când iranienii vor relua exporturile, e de așteptat că țițeiul să se ieftinească din nou.

Nu e tocmai clar cu cât, însă estimează cei de la Bloomberg: nu cu mult.

Deși Iranul vrea să crească producția cu 1 milion de barili pe zi, experții spun că planurile nu sunt realiste, cel puțin, nu pentru 2016.

Numai că cei de la Bloomberg spun că mai mulți producători de petrol de șist din Statele Unite vor da faliment în acest an. Jurnaliștii au calculat că producția lor este similară cu cantitatea pe care Iranul ar putea să o pună pe piață. Prin urmare, supraofertă de petrol nu ar avea cum să fie mult mai mare decât în prezent.

Mai sunt și alte motive. Rusia își bazează jumătate din buget pe exporturile de petrol și gaze și reducerea prețurilor a fost gândită ca o pedeapsă pentru invadarea Crimeei și pentru războiul din Estul Ucrainei. Acest lucru nu s-ar fi putut produce fără complicitatea americanilor și saudiților, dar după ce Statele Unite au ridicat sancțiunile dictate Iranului, prietenia lor cu Arabia Saudită a primit o gravă lovitură. Arabia Saudită și Iranul sunt principalele forțe antagonice din Orientul Mijlociu.

O altă explicație. Mesaje de la Moscova

Prețul petrolului s-ar putea să fi fost ridicat, joi, și de câteva declarații din Rusia. Foarte important, au fost mai multe voci, mai multe autorități care au dat același mesaj. Ministrul energiei de la Moscova a spus că luna viitoare s-ar pune la cale o reuniune a producătorilor, o reuniune mai largă, care să cuprindă OPEC, dar și ceilalți furnizori de petrol, în care să se discute despre o tăiere coordonata a producției. Rusia e pusă pe treabă, pentru că nu are cum să reziste cu un baril la 30 de dolari. Și-a facut bugetul la 50 și dacă cotațiile nu își revin, are mari probleme.

Poate să fie, pe de altă parte, doar o încercare a Rusiei de a induce anumite mesaje piețelor. Sau poate chiar va avea loc o reuniune. Chiar daca va fi, nu e garantată o soluție agreabilă pentru producători. Șanse mai mari sunt ca să nu se ajungă la o înțelegere. Chiar dacă Arabia Saudită ar fi dispusă să se înțeleagă cu Rusia, tot nu s-ar putea ajunge la un consens. Iranul își vrea înapoi vechile cote de piață, cele dinainte de sancțiuni, cote acoperite acum de Rusia sau de saudiți. Irakul pompează și el din ce în ce mai mult.

Pe de altă parte, dacă vor reveni cotațiile, vor reveni în piată și producători care închiseseră sondele din cauză că țițeiul era prea ieftin.

În orice caz, reîntoarcerea petrolului la calitatea de materie scumpă nu se va întâmpla prea curând.        

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri