Angajaţii de la Dacia protestează pentru autostrada Piteşti-Sibiu. Pe 7 martie se anunţă un miting la Mioveni făcut în ideea de a pune presiune pe autorităţi astfel încât să urgenteze procedurile acestui proiect. Se poate vedea şi interesul conducerii Dacia aici, dar în principal este interesul angajaţilor ale căror joburi depind de dezvoltarea infrastructurii.

Embed:

 

La protest sunt aşteptaţi opt mii de angajaţi Dacia şi la noi sunt mai rare protestele în care nu se cer drepturi pentru salariaţi, ci pentru companii.

Cei din conducerea Dacia au cerut ca autostrada să fie finalizată până în 2020. Şi prin această cerere de fapt se poate vedea şi o ameninţare. Doar că deja termenul a devenit nerealist. Sunt destul de multe probleme, cu studiile de fezabilitate, cu autorizaţiile care vor întârzia proiectul cu cel puţin un an. Iar 2020 devine şi el un termen optimist.

O autostradă directă peste munţi care să lege Piteştiul de pieţele sale de desfacere externe va duce la o scădere a costurilor de transport cu 30 de euro pentru fiecare maşină produsă. 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!