Băuturile alcoolice se vor ieftini din 2016

Data publicării:
486298848

Noul Cod fiscal prevede că noua acciză pentru alcoolul etilic este de 3.307 lei pe hectolitru, în condiţiile în care, în codul actual, aceasta este cu peste 1.400 de lei mai mare.

Este vorba despre o scădere de 30 de procente la băuturile tari. Cu siguranţă, această scădere se va simţi şi în preţul final, cel de la raft.

În primele nouă luni ale acestui an, consumul de băuturi tari a scăzut cu 36%, iar asta pentru că acciza actuală a fost calculată la un curs artificial de 4,74 de lei pentru un euro.

Este o piaţă importantă, de două miliarde de lei.

Va fi o ieftinire de aproximativ 15%-20%, ceea ce va face consumatorul român să se îndrepte şi către aceste băuturi. O sticlă de vodcă de 30 de lei ar trebui să scadă la 24-25 de lei”, a spus Romulus Dascălu, preşedintele Asociaţiei Patronatelor din Industria Alcoolului. 

“E o măsură pe care am cerut-o. Noi am cerut chiar o reducere mai mare, comparabilă cu cea a Bulgariei, de exemplu. În prezent, acciza este egală cu cea din Luxemburg, unde puterea de cumpărare este de cinci ori mai mare. (...) 90% este evaziunea fiscală în România. Mă refer la alcool la negru, ţuică, pălincă, care nu sunt accizate, adică nu se plăteşte nicio taxă”, a mai spus Romulus Dascălu. 

 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri