Combinatul siderurgic din Oţelu Roşu va fi cumpărat cu 25 de milioane de euro de firma pe care fostul deputat PSD Iosif Armaş o controlează împreună cu mai mulţi acţionari sârbi. Este a doua oară în ultimii trei ani când combinatul Ductil Steel, în prezent aflat în insolvenţă, îşi schimbă patronul.

Embed:

În 2013 Grupul Mechel, controlat de oligarhul Igor Zyuzin şi-a vândut toate afacerile din România, inclusiv combinatul de la Oţelu Roşu. Combinatele au fost cumpărate de o firmă obscură din România controlată tot de ruşi, Invest Nikarom. Ieri, administratorul judiciar al combinatului de la Oţelu Roşu a bătut palma cu firma lui Iosif Armaş care are 30 de zile la dispoziţie să vireze primele 2 milioane de euro din totalul de 25.

Armaş declara de curând pentru presa locală că nu are de gând să trimită combinatul la fier vechi, iar acordul de preluare îl obligă să continue activitatea de procesare a metalelor.

Fostul deputat este un personaj cu un trecut complicat. În urmă cu zece ani averea sa era estimată la 200 de milioane de euro, iar afacerile sale au prins avânt în timpul guvernării Năstase.

La începutul anilor 2000 Iosif Armaş a preluat controlul staţiunii Băile Herculane în urma unei privatizări controversate. Preţul de vânzare a fost mic, iar străinii nu au putut veni cu oferte. În cele din urmă investiţiile promise nu au mai fost realizate, iar clădirile din Băile Herculane s-au degradat treptat. În acelaşi timp averea lui Armaş a început să scadă.

În iunie 2014, Iosif Armaş a fost trimis în judecată, alături de Dan Adamescu şi de patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar de dare de mită pentru rezolvarea favorabilă a unor cazuri de insolvenţă.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!