Poliţele RCA vor putea fi plătite în rate lunare şi se vor reînnoi automat, arată proiectul legii asigurărilor auto obligatorii. Ca să îşi schimbe firma de la care îşi cumpără RCA-ul, clientul va trebui să notifice firma de asigurări cu 30 de zile înaintea expirării poliţei. Această prevedere ar urma să fie reintrodusă la 10 ani de când a fost eliminată pe motiv că mai mult încurca decât să ajute. Clienţii nu băgau în seamă termenul de 30 de zile, iar firmele de asigurări faceau poliţe degeaba pentru că ele nu erau plătite. Revenirea la acest sistem este clar pentru a păstra clienţii captivi. Însă faptul că se pot face poliţe cu plata lunară deschide o portiţă pentru a fragmenta asigurarea, adică să poată fi întreruptă la 7-8 sau nouă luni. Cine nu mai doreşte nu mai plăteşte şi atunci se anulează. Acum termenul minim este de şase luni şi perioadele mai scurte au fost cerute de clienţi, doar că asigurătorii nu vor, pentru că ar însemna să încaseze mai puţin.

Embed:

 

Proiectul legii RCA va ajunge în această săptămână în Parlament şi, potrivit unor surse citate de Economica.net, asigurarea auto obligatorie va putea fi încheiată cu un nou tip de contract. La cererea clientului, poliţa RCA va putea fi plătită în rate lunare.

Evident că vor fi costuri mai mari la plata în rate.

Pentru client ar însemna atât avantaje cât şi dezavantaje. Prin introducerea plăţii în rate, achiziţia RCA nu ar mai fi o cheltuială extraordinară pentru şofer. Povara asigurării s-ar împrăştia pe întreaga durată a anului. Ca să nu existe complicaţii, legea va trebui să arate clar ce se întâmplă în cazul în care clientul nu îşi mai achită ratele. Dacă poliţa continuă să fie valabilă, atunci firma care a eliberat-o îl poate executa silit pe asigurat pentru recuperarea sumelor restante. Dar, dacă asigurarea devine nulă la neachitare, atunci RCA-ul ar deveni practic o poliţă lunară.

Însă firmele de asigurări nu îşi doresc aşa ceva. Ba din contră, prin introducerea plăţii lunare, asigurarea auto obligatorie ar avea caracteristicile unui contract pe termen nedeterminat. Pentru că la expirararea termenului de valabilitate, poliţa RCA ar urma să se reînnoiască automat. Ca să renunţe la ea şi să treacă la o altă firmă, clientul ar urma să fie obligat să notifice rezilierea poliţei cu 30 de zile înaintea expirării ei. În caz contrar, rămâne captiv în contractul cu actuala firmă.

Această obligativitate a notificării cu o lună înaintea expirării poliţei a existat în trecut în sistemul de asigurări din România. A fost eliminată în 2006 spre bucuria firmelor care voiau să îşi majoreze cota de piaţă. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, înglobată între timp în ASF, recunoştea atunci că prevederea dădea naştere unor situaţii complicate. Clienţii ratau termenul în care ar fi trebuit să renunţe la vechea poliţă şi refuzau să o achite pe cea nouă pe care o primeau. Ba chiar în unele cazuri încercau să încheie o poliţă la o altă firmă, însă aceasta nu era valabilă fără dovada că precedenta poliţă a fost eliminată la timp.

Argumentul pentru reintroducerea acestei prevederi la zece ani de la eliminarea ei este că ar limita migraţia clienţilor de la o firmă la alta pe considerente de preţ.

Informaţiile disponibile până acum arată că doar asigurările valabile un an vor beneficia de plata în rate. Ceea ce înseamnă că posesorii de maşini vor fi cei care vor beneficia cel mai mult de această opţiune. Proiectul de lege vorbeşte şi de introducerea decontării directe. Astfel, păgubitul ar avea posibilitatea să îşi repare maşina pe propria poliţă RCA şi nu pe cea a şoferului care l-a lovit. Însă această opţiune se va aplica doar în anumite condiţii, care vor fi specificate de legea asigurărilor.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!