Combinatul siderurgic din Oţelu Roşu a fost cumpărat cu 25 de milioane de euro de firma pe care fostul deputat PSD Iosif Armaş o controlează împreună cu mai mulţi oameni de afaceri din Serbia. Este a doua oară în ultimii trei ani când combinatul Ductil Steel, în prezent aflat în insolvenţă, îşi schimbă patronul. Foştii angajaţi nu mai au însă nicio speranţă că vor trăi ca pe vremuri, atunci când erau aproape 5.000 de muncitori în combinat.

Embed:

 

Cinci mii de oameni lucrau în perioada comunistă la Oţelu Roşu. Din 1998, combinatul a fost administrat de acționari italieni care, patru ani mai târziu, au pus lacătul pe ușă. A fost redeschis în 2004 când a fost preluat de o firmă tot din Italia, însă numărul angajaților a scăzut foarte mult.

Ion Haimu fost muncitor la Combinatul Oțelu Roșu: „În 2004 sau 2005 când a pornit prima oară cu italienii au fost aici 400, 500 de oameni. Au remodernizat, au făcut cuptorul ăsta performant.”

În 2007 activitatea a fost preluată de rușii de la Mechel, iar în 2012, cei peste 400 de angajați au fost disponibilizați.

Viorel Lazăr fost muncitor la Combinatul Oțelu Roșu: „Ne-a chemat paremi-se în noiembrie. A fost ultima șarjă la oțelărie.”

Închiderea combinatului a fost cu atât mai ciudată cu cât noii patroni abia făcuseră o investiţie de aproape 50 de milioane de euro.

Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara: „Oamenii spun că în ultimii 25 de ani o mare parte din combinat a fost distrusă. La ora actuală este funcțională o oțelărie și un atelier mecanic. 80% din ansamblul combinatului este, însă, o ruină.”

Combinatul a fost cumpărat anul acesta de firma Oțelu Roșu Steel Works a lui Iosif Armaș, un controversat om de afaceri din județul Caraș-Severin. 25 de milioane de euro a costat investiția.

Iosif Armaș, om de afaceri: „Sunt cinci acționari. Trei români și doi din Serbia. Eu sunt președintele Consiliului de Administrație, directorul general va fi unul dintre cetățenii sârbi și directorul executiv unul dintre cetățenii sârbi.”

Iosif Armaş spune că din luna mai se vor face angajări, dar oamenii sunt sceptici. Asta şi pentru că omul de afaceri este acelaşi pe care localnicii din Băile Herculane îl acuză că a distrus staţiunea. Iosif Armaş a cumpărat în 2001 majoritatea caselor din centrul istoric, cu promisiunea că va investi zeci de milioane de dolari pentru a aduce la viaţă staţiunea. Nu s-a întâmplat aşa.

„Iosif Armas vine pe aici? Nu l-am mai văzut de când a distrus stațiunea. Că el a fost cel care a vândut tot, a distrus tot, mai ales băile astea din partea cealaltă.”

Bogdan Marica, reporter Digi24 Craiova: „Băile sulfuroase erau odată mândria acestui orașel. Acum, clădirea are ușa închisă, geamurile sunt sparte, iar de pe pereți cade tencuiala. ”

Staţiunea Băile Herculane era extrem de îndrăgită de Împăratul Franz Joseph, graţie apelor tămăduitoare care se găsesc aici.

Citiți și:

Business Club. Combinatul din Oţelu Roşu îşi schimbă patronul


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!