Peste patru zile TVA scade de la 24 de procente la 20 și nu e doar o schimbare de etichete pe marfa din magazine.

Embed:

În aceste zile se face o modificare a softurilor care calculează taxa automat, peste tot pe unde sunt case de marcat, că e vorba de magazine de la colț, saloane de coafor, service-uri auto sau clinici medicale. Patronii sunt convinşi că nu vor fi probleme tehnice, dar îi avertizează pe clienți să nu își facă iluzii, scăderea TVA nu va aduce o mare scădere a prețurilor. Este vorba de 2 - 3 procente.

Primele care vor trece la noua cotă de TVA vor fi lanţurile mari de restaurante. Acestea trebuie să fie pregătite pentru reducerea TVA chiar de Revelion, când în cele mai multe locari vor fi petreceri la miezul nopții.

„Această modificare s-a făcut printr-un upgrade la softul pe care noi îl avem, a însemnat mai puţin de o oră, nu necesită închiderea restaurantelor, ca şi costuri pe fiecare locaţie - costurile sunt undeva între o mie şi trei mii de euro”, spune Daniel Mischie, proprietarul unui lanţ de restaurante.

Micii comercianţi vor profita de zilele libere de după Anul Nou pentru a modifica programele caselor de marcat. Nu se aşteaptă însă la vânzări mai mari, cum s-a întâmplat după reducerea TVA la alimente.

„În principiu, nu etichetele sunt problema, ci preţul, acolo e problema, avem 50, 60 de produse la care vor interveni schimbări”, spune și Laurenţiu Gheorghe, comerciant.

Reducerea TVA este prea puțin cunoscută printre taximetriști. „Nu ştiu, de ce...Mai bine întrebaţi pe cineva care ştie”, spune un taximetrist.

Două mari lanţuri de magazine au redus deja TVA de la 24% la 20%, scăderile fiind vizibile în special la alcool, îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Scăderea TVA la produsele nealimentare va aduce un gol de 8 miliarde de lei în bugetul statului.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!