Conservele s-ar putea scumpi și cu 30%

Data publicării:
conserva fasole cu carnati

Până în toamna anului trecut, reciclarea borcanelor, a conservelor sau a sticlelor de plastic aruncate la gunoi cădea în sarcina unor aşa-numite organizaţii de trans­fer de responsabilitate. Acestea preluau de la companiile care produc şi importă bu­­nuri ambalate co­­lec­­­tarea şi reci­clarea deşeurilor de am­balaje. Producătorii plăteau pentru acest serviciu, în medie, 65 de bani pe kilogram sau 650 de lei pe tonă.

Administraţia Fondului pentru Mediu a descoperit însă nereguli, iar aceste organizaţii au primit amenzi de 19 milioane de euro, pentru că au ra­por­tat can­tităţi de deşeuri colectate şi re­ci­clate mai mari decât în realitate. După primirea amenzilor, organizațiile au notitifcat autorităţile de mediu că renunţă la contracte.

Pe lunile noiembrie şi decembrie nu au reciclat, deşi aveau contracte cu beneficiarii, cu producătorii, cu cei care puneau în piaţă produse agroalimentare ambalate. Şi în mod automat se aplică acea prevedere legală de suprataxă de 2 lei pe kilogramul de ambalaj”, a declarat președintele Federației Pro Agro Emil Dumitru.

De exemplu, la un borcan de amestec de legume de aproape jumătate de kilogram, care se vinde în magazine cu 3,5 lei, producătorul va trebui să plătească un leu suprataxă, deşi nu câştigă atâta în urma vânzării lui.

În aceste condiţii, există două variante: fie producătorii îşi asumă pierderi uriaşe, fie transferă acest cost consumatorului, majorând preţul cu 30%.

Şeful de la Agricultură cere Ministerului Mediului să găsească o soluţie.

„Am discutat de exemplu cu producători de vin care mi-au spus că achiziţionează sticla din Franţa cu 1 leu şi 10 bani şi în final va trebui să plătească, pentru că o sticlă are aproape un kilogram, mai mult pentru preluarea deşeurilor. Ei nu sunt împotriva unei taxe, dar o taxă realistă care să nu conducă la faliment”, a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu.

Președintele Federației Pro Agro a dat exemplul Ungariei, care are o taxă de 0,27 de lei pentru kilogramul de ambalaj.

„Ungaria are o taxă de 0,27 de lei pentru kilogramul de ambalaj, ceea ce mi se pare o taxă normală. La noi este de 9 ori mai mare şi lucrul ăsta ne face să nu mai fim competitivi în piaţă. Ar trebui să ni se dea posibilitatea să plătim o taxă mai mică începând cu 1 ianuarie 2016”, a declarat Emil Dumitru.

Producătorii cer şi un nou sistem de reciclare a ambalajelor, dacă cel actual nu funcţionează. Discuţiile vor continua cu Agenţia Fondului pentru Mediu şi cu firmele de colectare, la Ministerul Mediului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri