Creșterea salariilor poate dezechilibra economia

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015

Salariul minim a crescut din 2012 până acum de la 700 la 1.050 de lei, echivalentul a 217 euro. România se află încă pe locurile codaşe ale Europei în această privinţă. Doar bulgarii sunt mai săraci ca noi. Dar planul guvernului este ca până în 2017 să ajungă cu salariul minim la 1400 de lei.

Cristian Pârvan, secretar general AOAR: „Asta va pune o presiune pe mediul de afaceri privat, suplimentară, pierderi de competitivitate”.

Conform unui studiu al BNR, 58% dintre companii spun că vor transfera în preţuri creşterea salariului minim, iar o parte susţin că nu vor mai face angajări suplimentare.

Nu va avea de suferit doar economia per ansamblu, ci şi bugetul de stat, în condiţiile în care noua lege a salarizării promite creşteri de venituri pentru toate categoriile de angajaţi.

Ionuț Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Un impact bugetar de 15,5 miliarde de lei. Problema ar fi legată de sustenabilitatea acelor creşteri de salarii”.

La majorările de venituri se adaugă şi un număr mai mare de angajaţi în sectorul bugetar. De exemplu, numai Fiscul a anunţat că va angaja, în perioada următoare, peste o mie de oameni.

Cristian Pârvan secretar general AOAR: „Noi cerem de ani de zile să se simplifice procedurile, să se reducă sarcina administrativă pe mediul de afaceri şi atunci se va reduce şi aparatul bugetar. Nu, noi...1.000 de inspectori ANAF în plus în loc de informatizare”.

Specialiştii se tem că toate aceste creşteri salariale şi toate angajările suplimentare din sectorul bugetar nu fac decât să amâne momentul la care Guvernul îşi va permite să reducă fiscalitatea.

Gabriel Biriș, avocat fiscalitate: „Tare îmi este că dacă spaţiul fiscal care se va limita extrem de mult dacă salariile vor continua să crească, spaţiul fiscal nu va permite aplicarea acestor reduceri din 2017 şi le vom vedea prorogate”.

În România sunt acum 5,4 milioane de contracte de muncă, dar atenţie, 30% dintre salariaţi trăiesc din venitul minim pe economie. Practic, sunt 1,6 milioane de români ale căror venituri vor creşte cu 350 de lei în următorul an.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri