După frații Micula, România dată în judecată la instanţele internaţionale și de Rompetrol

Data publicării:
rompetrol 1

KMG International precizează totodată că va folosi toate căile legale pentru protejarea investiţiilor, a activităţilor şi operaţiunilor curente, dar şi a celor peste 5.000 de angajaţi din România, potrivit News.ro.

"Astfel, KMG International îşi va continua demersurile de acţionare în instanţă a României la tribunalele arbitrale de la Stockholm, bazat pe tratatul Carta Energiei, şi ICSID, tribunalul arbitral de pe lângă Banca Mondială, de la Washington DC", a anunţat vineri grupul.

Acesta consideră că ICCJ nu a ţinut cont de informaţiile şi documentele depuse de grup privind nivelul sechestrului reclamat de DIICOT, "care demonstrează faptul că valoarea totală a bunurilor vizate (“Kaz Munai Gaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare SA”) se ridică la peste 6 miliarde lei, dublu faţă de nivelul de 3 miliarde lei pretins drept prejudiciu de instituţie", spun oficialii KMG International.

Reprezentanţii grupului mai spun că măsura nu este necesară, pentru că "nu există un risc de dispariţie, distrugere ori sustragere a bunurilor grupului". 

Mai mult, această decizie ar putea afecta pe termen mediu şi lung planurile de dezvoltare şi investiţii ale KMG International în România, dar şi capacitatea KMG International de a atrage finanţări suplimentare, spun oficialii grupului.

"În prezent, operaţiunile grupului se derulează în condiţii normale. Decizia anunţată astăzi (vineri, 17 iunie, n.r.) este nedreaptă şi nejustificată în baza dovezilor prezentate curţii, existând riscul deteriorării parteneriatului productiv dintre companie şi angajaţi, familiile acestora şi comunităţile din care fac parte", arată reprezentanţii KMG.

Potrivit acestora, acţiunea DIICOT se referă la pretinse fapte care au avut loc în perioada 2000-2003, cu mult înainte de preluarea în 2007 de către compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan - KazMunayGas a pachetului majoritar de acţiuni ale Grupului Rompetrol (în prezent KMG International).

"Astfel, a invoca în 2016 nelegalitatea unor privatizări realizate în 1999 şi, respectiv, 2000, ridică de la bun început probleme vădite de convenţionalitate, constitutţionalitate şi legalitate, fie şi numai în raport cu principiile garantării dreptului de proprietate şi ale securităţii circuitului civil. Prin absurd, dar în acord cu principiul invocat de DIICOT şi ÎCCJ, în acest moment ar trebui ca toate privatizările realizate în România din 1990 şi până în prezent să fie discutate şi analizate, iar în cazul celor care au beneficiat de diverse facilităţi (ştergeri de datorii istorice, compensări, reeşalonări sau alte tipuri de ajutor) să fie cercetaţi inclusiv acţionarii actuali ai acestor companii, indiferent de sectorul economic din care provin (petrolier, auto, contrucţii, financiar, metalurgic, etc)", spune grupul.

Oficialii KMG mai subliniază că grupul îşi desfăşoară activităţile în acord cu prevederile legale interne şi internaţionale, "reuşind să transforme rafinaria Petromidia în cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre".

Rafinăria Vega Ploieşti este singurul producător de bitum din România şi un important furnizor de produse petroliere de nişă. KMG International este, totodată, unicul producător de polimeri din România.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de Grup în România din 2007 până în prezent se ridică la peste 4 miliarde dolari, inclusiv achiziţia pachetului de acţiuni al fostului Grup Rompetrol, investiţii care s-au reflectat şi în economia internă (contribuţii la bugetul de stat – peste 12 miliarde dolari, impact direct şi indirect asupra a 300.000 de beneficiari, exporturi – Rompetrol Rafinare este al doilea exportator al ţării).

Instanţa supremă a hotărât, vineri, să menţină sechestrul asigurător pe bunuri şi acţiuni ale companiilor Kaz Munay Gas, Oilfield Business Solutions şi Rompetrol Rafinare, până la suma totală de peste 1,7 miliarde de lei, 290 de milioane de dolari şi aproape 35 de milioane de euro, în dosarul Rompetrol 2.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Rompetrol Rafinare, KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions şi Alexandru Nicolcioiu împotriva ordonanţelor emise, la 6 mai 2016, de procurorii DIICOT. Decizia instanţei supreme este definitivă.

Tot vineri, fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu a fost pus sub urmărire penală, fiind acuzat de complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2, potrivit unor surse judiciare.

Pe 24 mai, DIICOT a transmis Parchetului instanţei supreme referatul şi documentaţia din care rezultă că patru foşti miniştri sunt suspectaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri