Căldura în Bucureşti s-ar putea scumpi. Deocamdată există doar o intenţie, din partea ELCEN, producătorul de agent termic din Capitală. Care vrea să crească preţul apei care ajunge în caloriferele bucureştenilor cu 19 la sută. Dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va aproba această majorare, rămâne de văzut şi cine o va plăti. Primăria Capitalei, prin subvenţii, sau bucureştenii, prin majorarea preţului la gigacalorie.

Embed:

 

RADET se opune creşterii de preţ pe care o solicită ELCEN şi cere justificări economice.

Valentin Viţălariu, directorul general RADET: „Ca urmare a solicitărilor noastre ELCEN-ul a venit şi a micşorat această marjă, s-a ajuns la 19%. Vom fi foarte scrupuloşi în a obţine o justificare temeinică a aceste majorări de tarif”.

De cealaltă parte, ELCEN spune că preţul nu a mai crescut de câţiva ani, dar şi că are nevoie de bani pentru a-şi acoperi cheltuielile. În acestea sunt incluse şi prime pentru unii dintre angajaţi.

Elena Ungureanu purtătorul de cuvânt ELCEN: „Banii vor merge pentru acoperirea costurilor cu apa brută, acolo s-a înregistrat cea mai mare creştere a preţului, apoi vor mai merge în repartizări, amortizări, chimicale, cheltuieli indirecte de producţie şi cheltuieli de personal, dar nu aşa cum a spus RADET, pentru tot personalul, ci doar pentru cei care lucrează în secţiile chimice”.

RADET dă asigurări că, deocamdată, bucureştenii nu vor simţi posibila majorare. Modificarea preţului gigacaloriei se poate face doar prin hotărâre a Consiliului Local.

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!