Întreprinzătorii şi tinerii şomeri privesc cu neîncredere programul prin care statul vrea să creeze 6.500 de locuri de muncă. Guvernul promite să deconteze timp de un an salarile absolvenţilor de liceu sau de facultate care sunt angajaţi până în martie anul viitor. Economiştii spun însă că reducerea taxelor ar ajuta mai mult, când vine vorba de înfiinţarea locurilor de muncă.

Embed:

 

Guvernul a lansat, la finalul verii, o schema de ajutor prin care se angajează să plătească, din fonduri europene, salariile noilor angajaţi din firmele mici şi mijlocii. Condiţia este ca aceşti noi angajaţi să fie absolvenţi din 2014 de liceu sau de facultate, iar firma să păstreze timp de doi ani posturile înfiinţate pentru ei. Statul plăteşte, sau mai bine zis decontează, salariile doar în primul an.

Trebuie să angajez în termen de 30 de zile, plătesc salariile într-adevăr şi, după, pe baza documentelor contabile, fac o cerere de rambursare şi mi se vor da banii”, spune Irina Dimintei, antreprenor.

Nici firmele şi nici tinerii absolvenţi nu sunt încântaţi de program. Patronii se plâng că angajaţii cu salariul plătit de stat sunt lipsiţi de experienţă şi ineficienţi. Iar tinerii spun că după un an pot fi daţi afară iar pe posturile lor să fie angajaţi oamenii cu experienţă.

Preferă să angajeze oameni cu experienţă, chiar dacă experienţa nu este legată de domeniile în care s-a pregătit, pentru că au nevoie de oameni care să reacţioneze în timp util”, consideră Iulia Nistor, studenta anul IV, Facultatea de Drept.

Specialiştii spun că firmele mici ar prefera ca statul să taie din taxe, în loc să ofere subvenţii.

Este o măsură care trebuie să fie susţinută de alte măsuri fiscale şi de măsuri de natură macroeconomică care să încurajeze dezvoltarea afacerilor”, afirmă Daniel Barna, specialist fonduri europene.

Reprezentaţii Guvernului se declară optimişti şi susţin că, în total, 1.000 de firme vor primi ajutoare pentru salariile absolvenţilor. Dar se feresc deocamdată să spună câţi bani au fost folosiţi din cele 40 de milioane de euro alocate programului.

Până la 6.500 de locuri de muncă mai sunt acorduri de semnat, dar în fiecare săptămână menţinem sub control acest program şi vedem câte noi firme intră în program”, declară Florin Jianu, ministrul IMM-urilor.

Programul se va încheia în martie 2015 şi atunci, promit guvernanţii, vom afla şi cât de mare succes a avut.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!