Impozitarea bacșișului, eliminată de senatori

Data publicării:
BACSIS RESTAURANT

Nu este sigur însă dacă scoaterea taxei va intra în vigoare de la 1 iunie, cum promitea ministrul Finanţelor: decizia trebuie votată în plenul Senatului, apoi trimisă deputaţilor. Senatorii din Comisia de Buget au atras atenţia însă că Ministerul Finanţelor ar trebui să îi despăgubească pe cei care şi-au schimbat softurile caselor de marcat pentru că investiţia a devenit inutilă după numai o lună.

De altfel, Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta, în 23 iunie, sesizarea Avocatului Poporului în cazul OUG care prevede, între altele, taxarea bacșișului și nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar și în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile.

În 15 mai, Avocatul Poporului a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2015, care prevede, între altele, taxarea bacșișului și nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar și în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile, scrie Agerpres.

În opinia Avocatului Poporului, actul normativ vizat este neconstituțional în ansamblul său, întrucât afectează drepturi și libertăți constituționale, în speță accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține repararea pagubei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți precum și libertatea economică ale persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului

Potrivit documentului citat, OUG 8/2015 încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat și independența judecătorilor prin faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în patrimoniul său, întrucât amenda și suma de bani achitată nu se restituie, așa cum reiese din textul legal criticat.

În opinia Avocatului Poporului, măsura reglementată prin prevederile legale criticate este de natură a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluția de anulare a procesului-verbal de contravenție pronunțată de instanța de judecată nu are nici un efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-verbale în afara condițiilor impuse de cadrul legal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri