Statul se plânge degeaba că nu adună destui bani. Nici nu are cum să o facă, de vreme ce numărul angajaţilor este o necunoscută. Şase instituţii trebuie să ţină evidenţa, dar nimeni nu centralizează cifrele. În aceste condiţii, Guvernul nu ştie nici cât impozit din venituri încasează şi nici nu poate controla câţi oameni sunt plătiţi la negru. 

Embed:

Ministerul Muncii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală par să ţină evidenţa angajaţilor pentru ţări diferite. Funcţionarii de la minister spun că există peste trei milioane de salariaţi în domeniul privat. Fiscului îi ies însă aproape cinci milioane şi jumătate. Dacă adăugăm la aceste cifre şi bugetarii, rezultă că în România muncesc între 4,3 şi 6,5 milioane de oameni.

Statul încasează de la ei undeva la 77 de miliarde de lei pe an, din contribuţii sociale şi impozite. Problema este că această sumă ar putea fi mai mare, dar nu există o evidenţă clară a contribuabililor. Nebuloasa afectează şi indicatorii economici: Produsul Intern Brut şi bugetul de stat. Oricum ar fi, trei sferturi din banii colectaţi de la cei care muncesc îi susţin pe cei care nu produc: pensionari, elevi, studenţi, şomeri şi familii fără venit.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!