România este una dintre puținele țări din UE fără un sistem public de informare a șoferilor

Foto: waze.ro

Deși strânge din vinieta plătită de șoferi în fiecare an aproximativ 200 de milioane de euro, statul român, prin Ministerul-Transporturilor- Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), n-a reușit să ofere acestora în contrapartidă un sistem public de informare în timp rea privind condițiile de trafic și meteo. Astfel de sisteme există în majoritatea țărilor UE.

În absența informațiilor în timp real șoferii sunt condamnați să se înghesuie pe o șosea cu miile, în condițiile în care există drumuri alternative mult mai libere.

Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), cere de ani de zile cu insistență tuturor miniștrilor de Transporturi implementarea unui astfel de sistem și în România, la fel ca în majoritatea țărilor UE. ”Spre exemplu dacă pe Info Trafic sau pe display navigaţie este indicat un blocaj peste 30-50 km, fie se utilizează o rută ocolitoare dacă este disponibilă, fie şoferii profesionişti pot opri în locuri special amenajate, pentru a nu îşi compromite timpul de conducere aferent zilei respective ”, explică el utilitatea unui astfel de sistem. Șoferii profesioniști sunt obligați să facă pauze de odihnă cu o durată minimă stabilită legal.

Sistemul ar ajuta șoferii amatori care vor să meargă la Brașov să aleagă ca rută între DN1 și DN1A, în funcție de cât de aglomerate sunt acestea.

În pofida utilității, un astfel de sistem nu a fost implementat deși, oficial, toată lumea îl salută. ”Toți cei implicați, anume Ministerele Transporturilor, Administrației și Internelor, Poliția Rutieră, Societatea Națională de Radiocomunicații, Serviciul Telecomunicații Speciale, Administrația Națională de Meteorologie și-au exprimat sprijinul, au zis că este o idee extraordinară însă nu s-a făcut nimic”, spune Radu Dinescu, secretar general al UNTRR.

Dar cum funcționează sistemul de ghidare a șoferilor. În varianta simplă, un sistem Info Trafic se bazează pe transmitere radio a informaţiilor cu privire la situaţiile dificile ale traficului rutier din toată ţara, în baza informaţiilor primite de la Poliţia Rutieră şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (informaţii referitoare la accidente, incidente rutiere datorită cărora traficul este perturbat, conducători care merg pe autostrada pe contrasens), CNADNR (informaţii referitoare la situaţia drumurilor blocate, lucrări, circulaţie pe o bandă, semaforizări, etc), Administraţia Naţională de Meteorologie (fenomene meteo deosebite cum ar fi ceaţă foarte deasă, carosabil inundat după ploi puternice, zăpadă, grindină, etc).

Un radio dotat cu sistemul RDS, adică majoritatea unităților audio aflate în dotarea modelelor actuale de autovehicule, ar putea oferi informații text sau voce privind aceste evenimente pe lângă transmisia propriu-zisă. Informațiile de regulă se furnizează codat RDS de către posturile radio ce au acoperire mare.

Într-o fază ulterioară informațiile sunt livrate unor aparate de navigație compatibile cu Traffic Management Channel (TMC) care decodează informațiile RDS și le afișează sub forma hărților de navigație. În cazul în care automobiliștii au selectat o rută, ei pot fi rerutați.

Părerile privind progresele României la acest capitol sunt împărțite. Potrivit oficialului UNTRR, România este singura țară alături de Ungaria și Bulgaria care nu are un serviciu public, național de tip RDS-TMC. Pe piața de profil există însă produse TMC ale unor firme private, cum ar fi TraficOK sau Waze. Un alt produs RDS-TMC anume TrafficGuide se află în fază de test, potrivit anunțului făcut pe situl oficial.

De la caz la caz, acestea au însă mai multe probleme. Fie acestea nu oferă acoperire la nivel național, fie funcționează doar pe anumite modele de GPS sau telefoane, fie sunt contra cost, fie se bazează pe informații de trafic neoficiale, oferite de utilizatori. ”Spre exemplu un produs de tip Waze nu va putea să îți spună că la o anumită oră urmează să se închidă un sector de drum, informație deținută doar de către CNADNR”, spune Dinescu.

”România nu stă nici mai bine, nici mai rău decât alte țări, suntem într-o fază intermediară”, spune Dorin Dumitrescu, președinte al ITS România, un ONG dedicat introducerii sistemelor inteligente de transport la noi. Potrivit lui există în fază de pilot un sistem de informații de trafic de tip RDS bazat pe cinci unități de lucru și ce acoperă, deocamdată, o treime din teritoriul național. Mai mult în prezent se lucrează la înființarea unui ”punct național de acces” cu informații de trafic de bază pentru conducătorii auto și care ulterior va oferi informații și din alte moduri de transport.

Potrivit lui Dumitrescu, România este obligată de directiva Comisiei Europene privind transporturile inteligente să ofere conducătorilor auto un sistem public, gratuit conținând informații minimale de bază privind condițiile de circulație pe drumurile naționale.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!