Ion Ţiriac vrea să deschidă două sute de benzinării în întreaga Românie în următorii ani. Ideea celor de la Ţiriac Energy este că aceste staţii vor fi autonome, fără personal. Adică te duci la benzinărie, bagi cardul, alimentezi, îţi iei cardul şi pleci. În teorie, această automatizare va duce la scăderea preţului de construcţie şi la un preţ mai scăzut al benzinei la pompă. Şi la pierderea unor locuri de muncă.

Embed:

Ţiriac Energy, firma de comerţ cu combustibil al lui Ion Ţiriac, vrea să se extindă pe piaţă benzinăriilor, prin deschiderea a două sute de staţii în întreaga ţară în următorii cinci ani. Asta în situaţia în care, în momentul de faţă, în România există doar 2.000 de benzinării.

Însă aceste benzinării vor funcţiona fără personal, iar clienţii vor alimenta singuri şi vor plăti cu cardul direct la pompă. Fără operatori, fără casieri, deci și fără magazin. Per total, o asemenea benzinărie automatizată ar ocupa mai puţin spaţiu şi ar fi mai ieftin de construit şi de operat. Iar asta ar putea însemna şi un preț mai mic al carburantului.

Conceptul nu este unul nou, el fiind deja aplicat de cele peste o sută de staţii Rompetrol Expres, însă acestea sunt plasate preponderent în zona rurală, în timp ce cei de la Ţiriac Energy vor să plaseze benzinării autonome şi în oraşe, mai ales în apropierea unor puncte de interes, precum supermarketurile.

Însă planul celor de la Ţiriac Energy a rămas în urma propriilor declaraţii. Iniţial se dorea construirea a 15 staţii în 2014, însă doar şase au fost construite, iar anul trecut nu a fost construită nici o benzinărie.

În medie, într-o benzinărie lucrează 12 oameni, iar cele 2.000 de benzinării au o cifra anuală de afaceri de zece miliarde de euro.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!