MFP: Excedent bugetar de 1,28% din PIB, după primele 10 luni din 2015

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015-6

 

Foto: Agerpres

După primele nouă luni, excedentul fusese de 6,1 miliarde lei, respectiv 0,87% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 191,6 miliarde de lei, reprezentând 27,2% din PIB, au fost în primele zece luni din 2015 cu 7,9% mai mari în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent, iar ca pondere în PIB cu 0,6 puncte procentuale.

S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe venit (+13,3%), TVA (+11,8%), venituri nefiscale și impozit pe profit (+11,2%) și accize (+7,4%). Încasările din contribuții de asigurări sociale au scăzut doar cu 1,8% față de anul anterior. Acestea au fost influențate atât de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor, cât și de creșterea pe anul 2015 cu 0,5 pp a cotei de contribuție către pilonul II de pensii.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 2,1%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 4,8% și venituri nefiscale cu 2,4%.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 182,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4% față de aceeași perioadă din anul precedent, dar s-au diminuat cu 0,4 pp ca pondere în PIB.

O reducere semnificativă s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu dobânzile (-10,2%) ca urmare a sezonalității plăților și a scăderii randamentelor la titlurile de stat.

În paralel, se remarcă o creștere semnificativă, cu 36% față de aceeași perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 22,7 miliarde de lei, respectiv 3,2% din PIB , în termeni nominali cu 11,6% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

O informație care merită remarcată - prima dată după 1989 când România are excedent bugetar. Iată o nouă dovadă că există fonduri, prin buna gospodărire, pentru deciziile luate pe parcursul acestui an!

Posted by Victor Ponta on Wednesday, November 25, 2015

„O informație care merită remarcată - prima dată după 1989 când România are excedent bugetar. Iată o nouă dovadă că există fonduri, prin buna gospodărire, pentru deciziile luate pe parcursul acestui an!”, a scris premierul Victor Ponta pe Facebook.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri