Ministerul Economiei caută manageri privaţi pentru cinci companii din portofoliu

Data actualizării: Data publicării:
Dacian Ciolos sedinta de guvern gov-5.ro

Firma care se va ocupa de selecţia candidaţilor va fi desemnată prin licitaţie în jurul datei de 1 martie.

Până în iunie, autorităţile vor trebui să numească manageri profesionişti la încă opt societăţi din subordinea Ministerului Economiei. În total, Guvernul vrea conducere nouă pentru 25 de companii în această primă etapă.

E o nouă etapă şi poate de această dată iese ceva mai bine. Proiectul de guvernantă corporatistă la companiile de stat a fost iniţiat în 2012 la numele mari din protofoliul statului, dar în cea mai mare parte a fost un eşec. S-a demarat recrutarea la presiunile instituţiilor financiare internaţionale, au fost angajate firme specializate pentru a selecta managerii, care au fost bine plătite, dar în foarte multe cazuri au fost numiţi în fruntea companiilor şi în consiliile de administraţie oameni cu afinităţi politice în partidele aflate la guvernare.

Iar atunci când se schimbau miniştri, se schimbau şi cei care conduceau firmele din subordinea respectivei instituţii. S-a întâmplat mai ales la Ministerul Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri