Ministrul Energiei l-a ameninţat cu demiterea pe directorul Companiei Uraniului, pentru întârzierea fuziunii cu Nuclearelectrica

Data publicării:
razvan nicolescu ministru energie-4

Guvernul caută un consultant pentru a uni două companii de stat sub una singură: Compania Naţională a Uraniului şi Nuclearelectrica. Deşi România este singura ţară din Europa care are atât combustibil natural, cât şi reactoare nucleare, compania plăteşte anual peste 20 de milioane de euro pentru uraniul scos din mina de la Crucea, din nordul ţării.

Ne trebuie un consultant şi, de peste patru luni de zile, cele două societăţi nu se înţeleg pe o procedură ca să selecteze acest consultant şi vă spun acum public că este inacceptabil. Şi vă spun tot public că voi lua măsuri”, a spus Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie. 

Ameninţat cu demisia, Ioan Moraru, şeful Companiei Uraniului se apără şi spune că nu poţi lăsa atât de uşor un consultant privat să afle secretele de stat.

Ioan Moraru: Mă iertaţi...am emoţii destul de mari...staţi ca să mă liniştesc. Poftiţi?

Reporter: Aproape că v-a cerut demisia!

Ioan Moraru: Nu, n-am niciun motiv să îmi dau demisia pentru că treburile în Compania Naţională a Uraniului sunt bune. Când intri sub incidenţa informaţiilor clasificate nu este un lucru de joacă. Ori eu, ca director general, nu vreau să mă joc cu informaţii. Gândiţi-vă că firma care va efectua acest studiu va avea şi ea acces la informaţii clasificate!” 

Birocraţia, dar şi corupţia din companiile de stat întârzie atât de mult procedurile, sugerează ministrul energiei.

Eu nu intervin ca ministru şi nu voi interveni niciodată în nicio companie, nici să îmi angajaţi pe cineva, nici să-mi daţi vreo lucrare la vreo firmă, nici să furăm ceva împreună”, a mai spus Răzvan Nicolescu. 

Singura mină din care se extrage uraniu în acest moment din România este în Bistriţa Năsăud, dar resursele sunt în acest moment pe sfârşite. Alte două au fost deja epuizate, aşa că trebuie deschis un zăcământ nou. Acesta ar costa jumătate de miliard de euro, iar compania uraniului nu are aceşti bani. Finanţarea ar putea veni de la Nuclearelectrica, dar interesele pentru ca acest lucru să nu se întâmple vin în primul rând din partea celor care ar putea să piardă locuri de muncă sau influienţă în companiile de stat.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri