Mircea Coșea, profesor de economie: Doamna ministru este foarte vinovată, nu poți veni cu eseuri economice

Data publicării:
ioana petrescu 2

„Doamna ministru este foarte vinocată, nu poți veni cu eseuri economice, trebuie să spui pe ce cifre te bazezi. Asta înseamnă buget: precizie și cifre până la ultima zecimală”, a declarat profesorul Coșea la Digi24.

Președintele Traian Băsescu s-a declarat, luni, după o întâlnire avută la Cotroceni cu premierul și ministrul de Finanțe, nemulțumit de faptul că Ioana Petrescu nu a venit cu cifre concrete în privința acoperirii deficitului bugetar care ar decurge din reducerea CAS.

În opinia profesorului Mircea Coșea, reducerea CAS vine tardiv și nu beneficiază de atributele pe care ar trebui să le abiă pentru a avea un efect important. „Reducerea CAS ar fi avut un efect bun dacă ar fi avut loc odată cu mărirea salariului minim și dacă ar fi fost luată în paralel cu alte măsuri menite să ușureze și alte măsuri de încurajare”, spune Mircea Coșea.

Întrebat despre consultările cu mediul de afaceri anunțate de președinte, Mircea Coșea a reamintit că mediul de afaceri se pronunță din 2009 pentru reducerea CAS.

Despre faptul că FMI nu este de acord cu această măsură, profesorul Coșea a comentat că FMI e o instituție contabilă, care face numai calcule și nu are o strategie și o viziune. Totuși, Mircea Coșea spune că deocamdată România nu-și permite să rupă relațiile cu FMI. Însă, a avertizat profesorul, după alegeri vom asista la noi impozite și taxe pentru contrabalansare, așa cum de altfel Guvernul a și propus zilele trecute printr-un proiect retras ulterior de pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Ne-au speriat cu noile taxe și impozite pe proprietate, ele vor veni, așteptăm cu frica în sân, faptul că ministerul nu dă o explicație e una dintre cele mai grave abateri pe care un oficial le poate avea față de populație”, a acuzat profesorul de economie Mircea Coșea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri