Mugur Isărescu, despre ce presupune adoptarea euro la 1 ianuarie 2019

Data publicării:
mugur isarescu-Mediafax Foto-Silviu Matei-1

 

Părerea mea este că noi nu suntem în fața acestei anticamere, deși ar trebui să intrăm în 2016. Nu avem timp să facem pasul acesta. Ar trebui mai întâi să discutăm ce înseamnă ERM II, ce înseamnă tot acest exercițiu care este un exercițiu că economia stă unde trebuie ea să stea, cursul stă unde trebuie, prin forțele pieței, nu că îl sprijină, nu că îi pune proptele banca centrală, dobânzile sunt unde trebuie.... Dar noi nu suntem cu rezervele minime obligatorii unde trebuie! În Uniunea Europeană sunt undeva în jur de 2%. (...) La noi, la valută sunt încă 14%. Să le aducem la 2% ne mai ia ceva timp. Deci noi, ăștia de la Banca Națională, care spunem că am fi cel mai bine pregătiți pentru a intra în zona euro...”, a explicat guvernatorul BNR în cadrul conferinței "Calea României către Zona Euro", scrie Mediafax. 

În opinia sa, există încă incertitudini privind cursul de schimb. „Va fi acesta cursul de echilibru și când RMO se vor duce către 2%? Și când lichiditatea din piață nu va mai fi cea care este în prezent? Bănuiesc că, dacă ne pregătim bine, nu vom avea nevoie de mai mult de doi ani, doi ani și jumătate (perioada minimă necesară de staționare în ERM II — n.r)”, a mai spus Isărescu, precizând, însă, că, în prezent, nu suntem în măsură să spunem că vom rămâne în ERM II doar atâta timp, dacă am intra rapid.

Șeful BNR a mai spus că, în comparație cu alte țări, avem în mare măsură un curs de schimb stabilit de piață, dar mai există probleme de credibilitate din cauza intervențiilor BNR motivate, în mare măsură, de excesul de lichiditate. „În ERM II cursul trebuie să fie cvasi-stabil, dar prin forțele pieței, fără să intervii”, a subliniat Mugur Isărescu.

El a adăugat că, în cazul în care cursul se mișcă mai mult decât permit limitele ERM II, se pierde credibilitatea și trebuie să stăm mai mult în anticameră, ceea ce "nu este o chestiune ușoară, nu este chiar o glumă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri