PERICOL. Firmele renunţă la proiectele cu fonduri europene pentru că primesc rambursări cu întârziere

Data publicării:
euro mediafax-4

Plăţi întârziate şi evaluări greoaie. Sunt problemele cu care se confruntă multe dintre firmele care vor să acceseze fonduri europene. Acestea sunt nevoite să renunţe la proiecte, în unele cazuri.

Anticipezi o evaluare de 2-3 luni, maximum 6 luni. În momentul în care ea depășește 2 ani, e clar că acel context economic în care ai gândit proiectul nu mai este actual. Beneficiarii au primit abia acum scrisorile de semnare a contractelor, multi au renunțat”, spune Dan Barna, consultant pe fonduri europene.

„Au fost somați de bancă, au plătit dobânzi suplimentare, penalizări și au pus în pericol afacerea care mergea bine înainte”, adaugă un alt consultant, Marian Dobrilă.

În tot acest timp, premierul Victor Ponta îi laudă pe miniştrii care au reuşit să deblocheze programele operaţionale cu probleme.

La finele lunii iulie, rata de absorbţie a ajuns la circa 20%, iar suma totală a fondurilor europene rambursate a fost de 3,67 miliarde de euro. Doar în această lună au intrat în economie peste 700 de milioane de euro. În acest timp, zeci de dosare aşteaptă evaluarea.

Pe evaluare, aproape 280 de persoane au avut de evaluat, începand de anul trecut, cand s-au terminat sesiunile, peste 22.000 de proiecte”, afirmă George Turtoi, directorul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală

În aceste condiţii, România ar putea pierde banii alocaţi în acest an. Mai sunt doar 4 luni până când se termină anul, un termen prea scurt pentru a-i putea cheltui.

O opinie împărtăşită de Consiliul Fiscal care a atras atenţia Executivului este aceea că, în prima jumătate de an, România a primit mai puţin de o treime din fondurile alocate pentru tot anul 2013, respectiv două miliarde şi jumătate de euro de la Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri