Termenul de privatizare a Combinatului Chimic Oltchim a fost prelungit cu şase luni

Data publicării:
oltchim sursa digi24-2

Termenul de privatizare a Combinatului Chimic Oltchim a fost prelungit cu şase luni. 6 iunie era ultima zi în care statul trebuia să vândă pachetul de acţiuni pe care le deţine în companie, de 54,7%.


ACTUALIZARE ORA 11:34 Administratorul judiciar al Combinatului Chimic Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat în jurul orei 11:00 că termenul de privatizare al companiei a fost prelungit cu şase luni.

Există trei potenţiali cumpărători, a spus avocatul, investitori care au cerut amânarea de jumătate de an pentru a-şi pune la punct ofertele.

**********

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, spunea până la acest anunţ că, în cazul în care niciun investitor nu se prezintă la Oltchim până pe 6 iunie, termenul poate fi extins sau procesul de privatizare va fi reluat. Totodată, ministrul Economiei a anunţat că în prezent se caută variante de finanţare pentru ca două linii de producţie să poată fi repornite în combinat, astfel încât capacitatea de producţie a Oltchim să crească.

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a subliniat că uzina nu se va închide, chiar dacă statul nu găseşte cumpărători.

Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă tentativă a fost în luna martie, când statul nu a primit nici o ofertă de cumpărare, nici un investitor nefiind interesat.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim.

Combinatul vâlcean, care are 2300 de angajaţi, a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 şi funcţionează în prezent la doar 27% din capacitate.


Al patrulea eșec

Privatizarea Oltchim eşueză pentru a patra oară. Termenul pentru depunerea ofertelor a expirat vineri, fără ca vreun investitor să depună dosarul. Spre disperarea celor 2300 de angajaţi, oamenii de afaceri ezită să dea statului 305 milioane de euro ca să cumpere un colos cu datorii uriaşe.

Prudenţa investitorilor este de înţeles. Combinatul Oltchim funcţionează acum la 27% din capacitate, are 2300 de angajaţi care nu şi-au mai văzut salariile de mult şi datorii colosale: 810 milioane de euro.

S-au depus însă până în momentul de faţă - fie direct, fie prin poştă - patru cereri de la patru potenţiali investitori de amânare cu cel puţin șase luni a procedurii de selecţie”, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Cererile au fost făcute de un consorţiu format din chinezii de la Baota Petrochemical şi Junlun Petroleu, SIF Transilvania, Chimcomplex, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi o companie europeană, al cărei nume nu a fost dezvăluit. Dintre toţi, chinezii par cei mai hotărâţi să cumpere. Au încheiat cu Oltchim un acord prin care dau combinatului 15 milioane de euro, bani cu care să supravieţuiască.

Pentru ministrul Economiei, eşecul privatizării nu este o dramă. „Dacă nu reuşim să-l privatizăm nici în data de 6, va rămâne pentru altă dată”, a spus Constantin Niță.

La Râmnicu Vâlcea, dezamăgirea și îngrijorarea sunt mari: „Speranțe - s-au terminat speranțele, nu mai sunt”; „Mergem din prost în mai prost. Salarii de trei luni neluate, e greu” - spun angajaţii.

Combinatul a fost pus încă din anii 1990 pe lista societăților de stat care trebuie privatizate. Cea mai controversată rămâne tentativa din 2012. Dan Diaconescu a fost declarat câştigător atunci, după ce a oferit 203 milioane de lei. Contractul de preluare a acţiunilor de la stat nu a fost semnat, pentru că el nu a făcut dovada că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească.

În ianuarie 2013, Oltchim a intrat în insolvenţă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri