Profil. Firmele de stat lucrează cu statul, cele româneşti între ele, iar cele străine pentru export

Data publicării:
dosare legi functii

În urma unui sondaj pe care l-a realizat în mediul de afaceri, BNR a descoperit că există o segregare atât între investitorii români şi cei străini, cât şi între firmele de stat şi cele private. Mai bine de două treimi dintre clienţii şi partenerii de afaceri ai firmelor autohtone sunt fie consumatorii de rând, fie alte firme cu patroni români. Doar 13% dintre partenerii de afaceri sunt firme de peste hotare sau firme controlate de străinii care au venit să facă afaceri aici.

Iar în cazul străinilor, lucrurile stau asemănător. Aproape 40% dintre afacerile lor din România au ca sursă de venit străinătatea, ceea ce înseamnă că lucrează pentru export. Alte 15% sunt colaborări cu firme din ţara noastră controlate de alţi străini. Iar companiile de stat preferă să lucreze fie între ele, fie cu instituţiile publice, fie în slujba populaţiei. Din când în când mai lucrează şi cu antreprenorii români, în vreme ce relaţiile cu cei străini sunt inexistente.

Mentalitatea managerilor şi patronilor contează foarte mult în mediul de afaceri. Iar modul în care gândesc este strâns legat de şcoala pe care o au. Specialiştii Băncii Naţionale le recomandă autorităţilor să încurajeze patronii, prin diverse forme de discriminare pozitivă, să numească la conducere oameni cu studii economice.

Calculele BNR arată că firmele conduse de oameni care au învăţat economia sunt mult mai productive, salariaţii lor generează în medie 70.000 de lei pe an, cu 30.000 de lei mai mult decât firmele ai căror manageri nu au studii economice. În plus, firmele cu manageri specializaţi au un grad de îndatorare mai redus şi reuşesc să îşi recupereze mai repede arieratele.

Datele Băncii Naţionale arată că majoritatea activelor din economie sunt gestionate de manageri cu studii superioare. Însă nu toţi au o specializare economică. Firmele sunt conduse de directori relativ tineri. Cei mai mulţi au între 35 și 55 de ani. Iar vârsta influențează performanța unei afaceri. Companiile conduse de manageri cu vârsta cuprinsă între 35 de ani şi 45 de ani sunt caracterizate de cea mai ridicată productivitate a muncii, urmate de firmele ai căror directori au vârsta între 25 de ani şi 35 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri