România pierde trei hectare de pădure în fiecare oră, fie că sunt tăiate legal, ilegal sau lăsate neîngrijite, arată primul inventar naţional al pădurilor. Un fenomen care a golit în ultimul sfert de secol o treime din suprafaţa forestieră. În timp ce hoţii de lemn fac averi uriaşe, statul pierde miliarde de dolari din exploatările ilegale. Ministerul Mediului a introdus anul trecut radarul pădurilor, iar acum vrea să înfiinţeze şi un DNA al zonelor forestiere, numai că proiectul zace de câteva luni în Parlament. Timp suficient pentru ca alte câteva zeci de mii de hectare să dispară.

Embed:

 

România pierde anual 62.000 de hectare de pădure, iar zilnic sunt raportate peste 60 de cazuri de tăieri ilegale, arată cifrele organizaţiilor de mediu.

Nu ştiu dacă pot să folosesc un termen de cancer al pădurilor, însă terenul a rămas complet ras, au rămas drumurile forestiere. Ele merg până sus aproape de golul alpin”, spune Cristiana Paşca-Palmer, ministrul Mediului.

Cu toate că între 2008 şi 2012 au dispărut anual peste 8,8 milioane de metri cubi, rezultatele controalelor arată o cantitate de peste zece ori mai mică.

Din păcate, abia undeva la 500 de mii de metri cubi anuali sunt investigați de către autorităţile competente, adică poliţie, gărzile forestiere”, spune Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanii Greenpeace România.

Specialiştii de mediu estimează că paguba adusă statului de hoţii de lemn este uriaşă.

Defrişările vă costă miliarde de dolari pe care le-aţi putea investi în foarte multe lucruri importante. Dacă furi un copac nu plăteşti taxe, îl scoţi din ţară fără să procesezi lemnul”, spune Alexander von Bismarck, directorul executiv al Agenției pentru Investigații de Mediu.

Ca să reducă defrişările ilegale, ministerul vrea să îmbunătăţească radarul pădurilor, sistemul online care urmăreşte pas cu pas traseul lemnului după tăiere.

Un acces direct la numărul de maşină şi să i se spună cetăţeanului prin SMS dacă transportul este legal sau ilegal. Poate să existe o informaţie despre specia din care provine lemnul, respectiv poate şi volumul”, spune Erika Stanciu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Hoţii de lemn profită şi de faptul că mult promisul DNA al pădurilor e blocat la nivel de proiect. Legea Gărzilor Forestiere se află în clipa de faţă la Parlament, însă bate pasul pe loc. Planurile autorităţilor pentru scăderea numărului de tăieri ilegale sunt ca, pe viitor, aceste tăieri să poată fi urmărite cu ajutorul imaginilor din satelit.

În plus, foarte probabil, până la finalul anului vor fi gata şi normele de aplicare ale noului Cod Silvic. Acestea prevăd amenzi uriaşe şi pedepse cu închisoarea pentru cei care taie lemn ilegal.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!