Şapte ore întârziere cu trenul. CFR oferă redirecţionare, dar călătorii au pierdut avionul

Data publicării:
tren gara

Pentru trei sute de oameni, o călătorie cu trenul de la Timişoara la Bucureşti a ajuns sa dureze cât un zbor cu avionul până la Los Angeles. Trenul în care se aflau, plecat din Timişoara, a ajuns la Bucuresti după 16 ore, din cauza unei întârzieri de aproape 7 ore, pentru că, în Caraş-Severin, ploile şi vijeliile au făcut ravagii noaptea trecută. Mai mulţi copaci au căzut pe liniile de înaltă tensiune, iar ore bune, două trenuri electrice nu au mai putut înainta niciun centimetru, până când au fost aduse locomotive diesel.

Nu o să mai urc în aşa ceva niciodată. Am pierdut şi avionul, o să văd dacă pot recupera ceva”, a spus un pasager.

Am pierdut zborul la Catania, la 11.40 am avut zbor. Să mi se dea banii. Eu ce fac, rămân în Bucureşti acum?”, a adăugat un alt pasager.

Trenul a plecat de la Timişoara sâmbătă seara, la ora 10. A rămas însă blocat la Caransebeş, din cauza furtunii. Copacii doborâţi de vijelii au căzut pe liniile de înaltă tensiune, iar locomotivele electrice au rămas pe loc.

Dimineaţă, la ora 10, tabela din Gara de Nord era dată peste cap. Toate cele zece garnituri de tren care sunt aşteptate în Gara de Nord au întârzieri adunate de sute de minute. Cel mai mult au de aşteptat pasagerii de pe ruta Timişoara-Bucureşti, care au o întârziere de cinci ore şi jumătate.

Până a ajuns la destinaţie au trecut aproape şapte ore peste ora anunţată iniţial de CFR. Iar incidentul din Caransebeş a afectat şi un alt tren, care mergea spre Timişoara. Trenul 1695 care venea de la Bucureşti şi trebuia să ajungă la Timişoara la ora 7:02 a ajuns în oraşul de pe Bega la ora 9:08, cu o întârziere de 2 ore şi 6 minute.

Cei care au pierdut trenurile de legătură din cauza întârzierilor vor putea continua călătoria fără a mai scoate alţi bani din buzunar. CFR a anunţat că va oferi asistenţă pasagerilor pentru redirecţionarea lor către trenurile potrivite, in funcţie de legăturile pe care le au către destinaţia finală.

Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat, conform regulamentului de transport pe calea ferată. Pentru orele pierdute în tren însă nu vor primi niciun fel de despăgubire. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri