Statul român, în topul lăcomiei la impozitarea carburanților

Data publicării:
diesel pompa - GettyImages - 16 oct 15

Deși avem un preț la carburanți, în special la motorină, peste cel din multe țări din UE, statul român nu se sfiește să încaseze impozite mai mari la vânzarea carburanților decât alte țări din UE.

Foto: GettyImages

Locul 14 din 28, adică la jumătatea clasamentului, astfel se situează România într-un top european ce ia în calcul suma încasată de stat (accize și TVA) din vânzarea unui litru de motorină. Potrivit ultimului buletin disponbil al Comisiei Europene, din vânzarea a 1.000 de litri de motorină, statului român îi revin 423,31 euro, peste sumele încasate de statul austriac (409,64 euro), danez (423 euro), spaniol (367,98 euro) și mult peste cele ce revin administrațiilor centrale din celelalte țări central sau est europene (Polonia – 332,87 euro, Cehia – 404,84 euro, Ungaria – 359,53 euro).

La benzina de 95 România ocupă poziția 22, cu 454.18 euro, căci impozitarea acestui carburant este mai mare în vestul Europei. Statul român ia mai mulți bani din vânzarea a 1.000 de litri de cât cel bulgar (363,02 euro), eston, maghiar, polonez.

Decalajele se văd și în privința ponderii taxelor și impozitelor în totalul prețului final. Dacă în România statul încasează 58% din prețul final al litrului de motorină (tot atât ia și statul austriac) , bugetului central din Ungaria îi revin doar 57%, celui din Bulgaria 54% iar celui din Spania 55%.

Pomnderea TVA și a accizei pe carburanți în prețul final are relevanță în contextul în care există voci publice ce afirmă că prețul carburanților din România este peste cel din multe țări UE, multe fără rezerve de țiței. O micșorare a taxelor încasate de stat și un control ferm al marjelor practicate de rafinării sau o suprataxare a profiturilor acestora ar putea duce la o diminuare a prețurilor.

România a ajuns să aibă printre cei mai scumpi carburanți din Europa Centrală şi de Est. La motorină, de exemplu, plătim mai mult decât spaniolii şi austriecii, care au un nivel de trai de trei ori mai mare decât al nostru. Motorina a ajuns să fie mai scumpă decât în Spania şi Austria. Un litru de motorină s-a scumpit cu 11% în ultimele trei luni, iar benzina s-a scumpit cu 7% din februarie până acum. Aceasta după ce la sfârşitul lunii ianuarie şoferilor nu le venea să creadă că motorina scăzuse sub 4 lei pe litru. Din păcate situaţia este diferită acum.

Chiar dacă benzina se apropie mult mai repede de valoarea de 5 lei pe litru după o scumpire cu 7 procente în ultimele 3 luni, motorina are un ritm de creştere mult mai accelerat: în acelaşi interval de timp s-a scumpit cu 11%

Plătim mai mult decât vecinii de la graniţă şi ne uităm cu invidie la cifrele din ţări cu nivel de trai mai ridicat: Austria, Cehia, Polonia sau Spania. Doar în Franţa şi Germania şoferii plătesc mai mult ca noi, dar diferenţa este infimă: numai trei eurocenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri