Preluările de companii şi fuziunile au crescut cu 23% anul trecut şi au ajuns la 3,65 de miliarde de dolari, arată o analiză Ernst and Young. Şase tranzacţii din zece au fost investiţii ale străinilor care fie au intrat pentru prima oară în România, fie şi-au extins activitatea aici prin cumpărarea firmelor rivale.

Embed:

Însă cea mai mare tranzacţie a fost una în interiorul aceluiaşi grup. Ion Ţiriac a ieşit din acţionariatul Unicredit după ce a primit 771 de milioane de dolari, estimează cei de la Ernst and Young.

O altă tranzacţie mare fost preluarea afacerilor Lafarge și Holcim România de către irlandezii CRH pentru 439 de milioane de dolari.

Şi lanţul de clinici Regina Maria a fost preluat de fondul britanic Mid-Europe Partners într-o tranzacţie estimată la 148 de milioane de dolari. De altfel, sectorul serviciilor private de sănătate a fost unul destul de dinamic anul trecut, cu 11 fuziuni şi achiziţii.

Dar, primul loc, ca număr de tranzacţii este împărţit de sectorul IT şi sectorul energetic, fiecare cu câte 13 fuziuni şi achiziţii, nu neapărat cele mai mari de anul trecut.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!